Antena 3 CNN Actualitate Religie Papa Francisc a transmis un mesaj românilor

Papa Francisc a transmis un mesaj românilor

Papa Francisc a transmis un mesaj românilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    01 Oct 2017   •   17:56

Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, a declarat, duminică, la Blaj, în cuvântul rostit în faţa a peste o mie de credincioşi greco-catolici, că Papa Francisc le cunoaşte „dorul arzător” de a-l putea îmbrăţişa pe aceste meleaguri şi că „speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească”.

„Din Mica Roma, gândurile noastre se îndreaptă spre Cetatea Eternă, Roma, Scaunul urmaşului lui Petru, cel care m-a însărcinat să vă aduc salutul său, încurajarea şi binecuvântarea sa. Sfântul Părinte cunoaşte dorul vostru arzător, de a putea în curând să-l îmbrăţişaţi pe aceste meleaguri şi speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească”, a afirmat Cardinalul Leonardo Sandri în discursul rostit în Catedrala „Sfânta Treime”.

Întrebat ulterior de jurnalişti despre posibilitatea realizării acestei vizite a Suveranului Pontif în România în cursul anului viitor, inclusiv la Blaj, Cardinalul Sandri a menţionat că nu poate da nicio informaţie în acest sens, dar că atunci când se va întâmpla, aceasta va fi realizată după un program ţinând cont de viaţa Bisericii şi de realitatea Bisericii Catolice în România, atât romano-catolică, cât şi greco-catolică.

În primăvara acestui an, Papa Francisc a fost invitat, pentru anul viitor, la Blaj, de către Cardinalul Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Papa Francisc romani roma
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close