Antena 3 CNN Actualitate Religie Premieră în România: O biserică din Constanța, construită pe trotuar, fără autorizație, va fi demolată

Premieră în România: O biserică din Constanța, construită pe trotuar, fără autorizație, va fi demolată

La aproape 20 de ani de când a fost ridicată, biserica de pe trotuar, din Constanța, va fi demolată. Duminică a avut loc ultima slujbă religioasă în incinta acesteia.

Premieră în România: O biserică din Constanța, construită pe trotuar, fără autorizație, va fi demolată
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    06 Iun 2022   •   09:39

Judecătorii Tribunalului Constanța s-au pronunțat definitiv, în decembrie 2021, în procesul civil intentat de Primăria Constanța, în contradictoriu cu Arhiepiscopia Tomisului, cu privire la desființarea construcției ilegale situate pe Bulevardul Tomis, mai sus de intersecția Tomis III.

Reprezentanții Bisericii au încercat să înduplece autoritățile locale cu privire la aplicarea acestei hotărâri, solicitând, în schimb, relocarea ea. Numai că, așa cum se știe, în urmă cu câțiva ani s-a încercat acest lucru, însă fără succes, întrucât zona unde ar fi trebuit să fie mutată biserica improvizată se afla între blocuri, iar locuitorii din zonă s-au revoltat, potrivit Focuspress.

Întrebată municipalitatea dacă are vreo informație legată de demolare, reprezentanții Primăriei Constanța au declarat, pentru ziuaconstanta.ro: "Pe 11 mai Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și a primit din partea Primăriei Constanța o prelungire a termenului de punere in aplicare a sentinței judecatorești cu 30 de zile. Pentru alte detalii privitoare la demolarea bisericii, vă rugăm sa vă adresați reprezentanților Arhiepiscopiei".
 
Întrebată Arhiepiscopia Tomisului, reprezentantul acesteia, Eugen Tănăsescu a reiterat, pentru sursa citată, ce a mai spus și în trecut: "Noi am spus de mult timp că o vom reloca”, însă nu a știut să ne spună și pașii și dacă urmează o demolare a actualului lăcaș de cult.

×
Subiecte în articol: premiera biserica Constanța demolată
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close