Antena 3 CNN Actualitate Șoșoacă - Rafila, schimb de replici la Antena 3: Sunt mai inteligentă ca alții / Absolut, se vede de la distanță!

Șoșoacă - Rafila, schimb de replici la Antena 3: Sunt mai inteligentă ca alții / Absolut, se vede de la distanță!

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, şi Diana Şoşoacă, avocat şi proaspăt senator AUR, au avut un schimb de replici spumos miercuri seara, la Antena 3, pe tema testărilor pentru depistarea coronavirusului.

Șoșoacă - Rafila, schimb de replici la Antena 3: Sunt mai inteligentă ca alții / Absolut, se vede de la distanță!
Sursa foto: Antena 3
de Milena Niță    |    21 Ian 2021   •   12:20

Totul a început când Șoșoacă a afirmat că a văzut pe mai multe foi de analiză ale unor persoane testate pentru COVID faptul că mai multe centre de recoltare care fac testul RT-PCR nu ar fi acreditate RENAR. 

Cel puţin, susţine Şoşoacă, aşa ar scrie în josul paginii, cu litere mici, "activitate de recoltare neacreditată RENAR". Principala activitate a RENAR este acreditarea laboratoarelor de analize umane.

Rafila: Recoltarea analizelor nu se poate acredita, ci laboratorul

În replică, medicul Rafila a explicat că activităţile de recoltare a analizelor nu se pot acredita, ci doar laboratoarele, pentru că acestea din urmă nu-și pot asuma răspunderea pentru un procedeu pe care nu l-au făcut ele. "Recoltările depind de cine le realizează", a adăugat medicul.

În context, Rafila a spus: "eu vă dezamăgesc. Dacă testul a ieşit pozitiv înseamnă că a fost recoltat corect. Riscul este doar ca el să nu fie recoltat bine".

Diana Şoşoacă, în dezacord cu el, a intervenit: "Şi dacă era negativ era recoltat incorect?".

Alexandru Rafila: Doamna senator, mă lăsați să vorbesc?

Diana Șoșoacă: Vă pot adresa o întrebare, totuşi.

Alexandru Rafila: Dumneavoastră aveţi întrebari în cascadă.

Replici Şoşoacă-Rafila: Sunt mai inteligentă ca alţii. Se vede de la distanţă

Diana Șoșoacă: Pentru că sunt mai inteligentă ca alţii.

Alexandru Rafila: Absolut, se vede de la distanţă!, i-a replicat medicul, într-o intervenţie de la domiciliu, senatoarei Şoşoacă, aflată în studioul Antenei 3.

Discuţia a continuat, iar medicul Rafila a ironizat-o pe senatoarea AUR care a folosit greșit cuvântul "septic", dorind să se refere la un mediu steril. 

"Doamna Șoșoacă, un mediu septic înseamnă un mediu infectat", a corectat-o Rafila. Iniţial, Şoşoacă spunea că recoltarea trebuie să se facă într-un "mediu septic". 

Odată corectată de reprezentantul României al OMS, medicul Alexandru Rafila, Diana Șoșoacă şi-a acceptat eroarea: "A, da, aseptic!".

Profesorul Rafila a avut o dispută şi cu medicul estetician Adina Alberts pe tema vaccinurilor noi împotrica COVID.

Dr. Adina Alberts: "Tehnologia din vaccinurile noi nu a mai fost folosită pe oameni sănătoşi, asta e problema". Replica încasată de la dr. Rafila

Medicul Adina Alberts spune că cele două tipuri de vaccin contra COVID care au ajuns la noi în România folosesc o tehnologie nouă care nu a mai fost folosită până acum pe oameni sănătoşi, motiv pentru care ea va alege un ser "dintr-un viitor apropiat".

"Este o tehnologie utilizată pentru campanii de vaccinare planetară, aş putea spune, şi este experimental. Până acum, această tehnologie ARN mesager nu a fost niciodată utilizată şi folosită pe oameni sănătoşi, asta este problema", este de părere Alberts.

Prof. Rafila: Vaccinurile clasice au eşuat la testele clinice

Medicul Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS, a reacţionat şi a explicat că vaccinurile clasice pe bază de antigene au eşuat la testele clinice.

"Din păcate, au eşuat la testele clinice, în rest nu e niciun fel de altă problemă. Asta e singura problemă. Vaccinurile clasice pe bază de antigene au eşuat la testele clinice.

Nu se folosesc pentru această boală, doamna doctor. Nu, îmi pare rău. Avem informaţii diferite, dar probabil că dumneavoastră le aveţi din altă zonă decât cea a sănătăţii publice, mă scuzaţi", i-a replicat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, prezent în studioul Antena 3, medicului estetician Adina Alberts.

×
Subiecte în articol: Diana Şoşoacă replici COVID-19
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close