Antena 3 CNN Actualitate Un român s-a filmat în timp ce trecea ilegal, cu barca, graniţa dintre Mexic şi SUA, clip viral pe TikTok

Un român s-a filmat în timp ce trecea ilegal, cu barca, graniţa dintre Mexic şi SUA, clip viral pe TikTok

Un român s-a filmat şi a postat pe TikTok în timp ce trecea ilegal graniţa dintre Mexic şi SUA alături de alţi oameni.

Un român s-a filmat în timp ce trecea ilegal, cu barca, graniţa dintre Mexic şi SUA, clip viral pe TikTok
Sursa foto: TikTok | florinregele
de Alin Tarnovschi    |    06 Feb 2022   •   19:25

Românul, care pare a fi liderul grupului de migranţi, cel mai probabil alţi români, dar şi cetăţeni străini, s-a filmat în timp ce traversează fluviul Rio Grande, la graniţa dintre Mexic şi SUA.

Având la dispoziţie mai multe bărci gonflabile, românul şi migranţii se filmează când transportă bărcile către fluviu, iar clipul se încheie în momentul în care aceştia se află deja în bărci şi traversează ilegal graniţa în Statele Unite ale Americii.

Clipul video, ce are pe fundal vocea lui Florin Salam care interpretează melodia "Construiesc un imperiu" a devenit viral pe TikTok, fiind apreciat de peste 2000 de oameni.

"Bai eu va apreciez,macar faceti ceva naibii,nu ramaneti asistati sociali prin Romania! Bafta!", a fost unul dintre comentariile lăsate pe TikTok.

"Si uite asa se cere azil in USA...ROMANIA-MEXIC..fradulos in USA, arestati ..dupa care se cere azil buna combinatia", a fost un alt comentariu.

Sute de români, de etnie romă, trec granița dintre SUA și Mexic, pe plute

O anchetă a dezvăluit că sute de români de etnie romă traversează fluviul și trec granița din Mexic în SUA. Grupurile se remarcă pentru că ar fi mai înalte ca restul persoanelor, iar femeile poartă rochii înflorate, în timp ce bărbații sunt îmbrăcați cu adidași și treninguri.

Agenții vamali i-ar fi descoperit și au încercat să discute cu ei în spaniolă, dar li s-ar fi răspuns într-o engleză stricată și li s-ar fi explicat să sunt români, după cum informează Reuters.

În primele cinci luni ale anului trecut, agenții vamali din Statele Unite au prins 2.217 români de etnie romă, încercând să treacă granița de sud din SUA. Numărul este de aproape 10 ori mai mare, comparativ cu cei 226 de cetățeni prinși în cursul anului 2020, informează sursa citată.

Tot anul trecut, în cursul lunii februarie, zeci de români au fost sechestraţi de autorităţile mexicane la Cancun şi trataţi ca nişte infractori periculoşi, totul după ce numărul românilor care ajung în Mexic doar pentru a trece ilegal graniţa în SUA a crescut foarte mult.

×
Subiecte în articol: Mexic
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close