Ruxanda Agache-Miheș a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Ruxanda Agache-Miheș a zburat pentru prima oară, la simplă comandă, la 26 august 1948. "Credeam că mi se sparge pieptul de fericire... De-a lungul anilor au urmat numeroase peripeţii, 17 aterizări forţate. Una dintre aterizările forţate a fost deasupra localităţii Geamăna, unde eram instructoare de zbor. Plouase timp de trei săptămâni prin luna iunie, apoi, când vremea s-a îndreptat, au fost scoase avioanele din hangar. Şi am făcut o încercare de avion şi motor, cu un IAR 813 echipat şi cu paraşută, că aşa se fac zborurile în şcolile de pilotaj. Dar numai acolo am purtat paraşută, la Aviaţia Utilitară şi Sanitară zburam fără ea. Pentru că pilotul sare cu paraşuta, dar ceilalţi ce fac? Pică?", se întreba doamna Agache, scrie Jurnalul.
Cea mai periculoasă pană de motor este cea la urcare. "Dacă te lasă motorul şi eşti în poziţie de urcare, imediat trebuie să pici ca aparatul să planeze. M-a lăsat motorul într-o astfel de pană deasupra satului Geamăna, unde erau stejari seculari, râpe şi case. Cu puţin am reuşit să trec de coama unei case. Am aterizat în grădină. Roţile avionului s-au înfipt în pământul moale. M-am dat peste cap. Am capotat. Benzina n-am închis-o. Puteam să iau foc. Erau zorii zilei, pe la patru şi jumătate. Cum a aflat preotul satului? Nu ştiu. Dar au venit mulţi oameni şi au ridicat avionul ca să pot ieşi. A venit Salvarea, m-a dus la Spitalul Militar din Ploieşti, unde un medic-colonel a pus maşina de tuns ca să-mi taie părul, deoarece aveam o rană mare la cap. Iar eu i-am spus: «Domnule doctor, de ce mă sluţiţi?». Medicul m-a privit şi mi-a spus: «Uite, dom’le. A scăpat de moarte şi vrea să fie şi frumoasă!». Am zburat pansată la cap, parcă eram un arab", continuă pe firul amintirilor doamna Agache.
DOI PLOPI. Un alt avion IAR 813 i-a creat mari emoţii. "Acest aparat este impropriu pentru misiunile sanitare, pentru că la coadă avea bechie (dispozitiv aşezat la coada fuzelajului unui avion, care serveşte la rezemarea acestuia pe sol – n.r.). Bechia s-a agăţat o şpantă de la paraşută, când am lansat sânge deasupra Spitalului Marghita. Eu n-am ştiut. Lansam sânge în curtea spitalului, pentru o operaţie de cezariană. Sacul de la paraşută conţinea vreo 4 litri de sânge pus în talaj. Am simţit o smucitură, iar avionul se ducea 75 de grade spre pământ, dârdâind. Ca să urci cu avionul trebuie să tragi de manşă, iar manşa se proptise în scaun, nu mai aveam nici o limită. Nu mai puteam să fac nici o manevră ca să ies din picaj. Am văzut că mă prăbuşesc peste o cazarmă militară în faţa căreia erau cinci-şase bucătărese, câţiva soldaţi şi cazanele în care găteau. Eu picam exact peste ei. Atunci, am ars motorul în plin, de s-a dus avionul spre cer printre doi plopi: unul verde şi altul uscat, gri. Am ajuns la Aeroportul Oradea cu paraşuta, cu trenă, ca o regină a cerurilor. Restul paraşutei cu sângele a căzut într-un car cu fân, foarte aproape de spital. Un motociclist a luat sângele şi l-a dus la spital... Dacă ar fi să-mi fac o emblemă a mea aş pune pe ea verdele plopului, cerul albastru şi culoarea gri a plopului uscat. Blazonul meu sufletesc", rememorează acele clipe cumplite doamna Ruxanda Agache.
