Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Milioane de euro, cheltuiți ilegal de spitale. Managerii, pe mâna procurorilor

Milioane de euro, cheltuiți ilegal de spitale. Managerii, pe mâna procurorilor

Milioane de euro, cheltuiți ilegal de spitale. Managerii, pe mâna procurorilor
Sursa foto: Foto: freeimages.com/ Adam Ciesielski
11 Ian 2016   •   12:35

Conducerile Direcţie de Sănătate Publică Bucureşti, Institutului „Cantacuzino" şi cele ale Spitalelor pentru Copii "Marie Curie" şi "Grigore Alexandrescu" ar putea ajunge pe mâna procurorilor.

Inspectorii Curţii de Conturi au verificat bugetele pe 2014 şi au descoperit că spitalele au cheltuit ilegal milioane de lei pe mentenanţa calculatoarelor, pe sporuri salariale necuvenite şi pe contracte supraevaluate.
 
În plus au ”uitat” să recupereze milioane de lei de la pacienţii pe care i-au tratat. Şi toate astea într-un singur an.
 
Spitalul de Urgenţă Bucureşti, cel din Focşani, Spitalul de copii Marie Curie, dar şi Institutul Naţional de Diabet nu au încasat servicii medicale de peste 40 de milioane de lei, deşi medicii şi asistentele le-au efectuat. 
 
Aceeaşi problemă au descoperit inspectorii financiari la Spitalul de Arşi, cel pentru copii "Grigore Alexandrescu", dar şi la Spitalul de Urgenţă din Focşani, care nu au trecut în acte tratamente de peste 2 milioane de lei. 
 
În plus, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, conducerea a păgubit bugetul şi prin faptul că nu a înregistrat medicamente de 6.976.000 de lei, pe care le-a primit gratuit. Iar neregulile descoperite la Spitalul de Arşi continuă. 
 
Potrivit angajaţilor Curţii de Conturi, conducerea unităţii a dat aproape un milion de lei pentru servicii de curăţenie, igienizare şi dezinfecţie supraevaluate.
 
Tot în raportul Curţii de Conturi se arată că şefii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi ai Spitalelor de Urgenţă şi pentru Copii Grigore Alexandrescu, din Bucureşti, au dat ilegal peste 3 milioane de lei pentru consultanţă şi servicii de mentenanţă a programelor informatice. 
 
În plus, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti şi-a cumpărat calculatoare şi echipamente IT în valoare de 636.000 de lei deşi nu aveau nevoie de ele. Şi cam la aceleaşi unităţi medicale, auditorii financiari au descoperit nereguli şi în bugetele pentru salarii. 
 
Angajaţii Spitalului de Urgenţă Bucureşti, cei de la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu, împreună cu cei din Centrul Naţional de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii, au primit în total sporuri de 302.000 de lei la care nu aveau dreptul. 
 
Bani în plus la salariu şi-au dat şi angajaţii DSP Ialomiţa şi cei din Olt. Şi nu puţini, pentru că prejudiciul calculat ajunge la 132.000 de lei pentru cele două judeţe. Însă, cele mai mari probleme, spun auditorii Curţii de Conturi, le au spitalele în evidenţele contabile ale medicamentelor. 
 
Adică, preţul medicamentelor folosite pentru pacienţi nu corespunde cu cel stabilit de normele de calcul ale Ministerului Sănătăţii. 
 
Din această cauză, gaura dată bugetului Ministerului Sănătăţii ajunge la peste 160 de milioane de lei.
 
SERVICII MEDICALE NEÎNCASATE - 40.602.000 DE LEI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "M.S.CURIE"
- SPITALUL DE URGENŢĂ "SF.PANTELIMON" FOCŞANI
- INSTITUTUL NAŢIONAL DE DIABET "PROF. DR.N.C.PAULESCU"
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
SERVICII MEDICANE NEÎNCASATE - 2.242.000 DE LEI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ CHIRURGIE PLASTICĂ REPARATORIE ŞI ARSURI BUCUREŞTI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU"
- SPITALUL DE URGENŢĂ "SF.PANTELIMON" FOCŞANI
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
MEDICAMENTE NEÎNREGISTRATE - 6.976.000 DE LEI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ CHIRURGIE PLASTICĂ REPARATORIE ŞI ARSURI BUCUREŞTI
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
SERVICII DE IGIENIZARE, CURĂŢENIE, DEZINFECŢIE - 978.000 DE LEI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ CHIRURGIE PLASTICĂ REPARATORIE ŞI ARSURI BUCUREŞTI
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
PLĂŢI ILEGALE - 3.337.000 DE LEI
- DIRECŢIA DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU"
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
CALCULATOARE ŞI ECHIPAMENTE IT - 636.000 DE LEI
- DIRECŢIA DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
SPORURI ILEGALE - 302.000 DE LEI
- SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU"
- CENTRUL NAŢIONAL DE RECUPERARE NEUROPSIHOMOTORIE PENTRU COPII " DR. N.ROBĂNESCU"
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
SPORURI ILEGALE - 132.000 DE LEI
- DSP IALOMIŢA
- DSP OLT
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 
ABATERI FINANCIAR CONTABILE
TOTAL - 163.999.000 DE LEI
SURSA: CURTEA DE CONTURI
 

×
Subiecte în articol: spital spitale
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close