Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Începe distribuirea vaccinului antirujeolic

Începe distribuirea vaccinului antirujeolic

Începe distribuirea vaccinului antirujeolic
Sursa foto: Foto: Pixabay
02 Mai 2017   •   14:33

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că în cursul acestei săptămâni primele 10.000 de doze de vaccin antirujeolic (ROR) vor ajunge la Unifarm şi, respectiv, la Direcţiile de sănătate publică, urmând a fi distribuite cu prioritate către cele 10 judeţe unde s-a constatat lipsa acestui produs. 

"În această săptămână va intra prima cantitate de ROR, adică cele 10 mii de doze pe care le-am colectat de la toate depozitele din ţară şi pe care le-am notificat, nu puteam să le oprim, dar le-am notificat şi distribuitorii au răspuns apelului nostru şi le-au blocat în depozite. Aceste doze sunt aşteptate să ajungă la UNIFARM sau Direcţiile de sănătate publică în această săptămână, iar celelalte 110 mii de doze vor ajunge în săptămâna care urmează. Cele 10 mii de doze vor fi trimise, cu prioritate în judeţele în care sunt probleme, în judeţele în care s-a semnalat că nu există vaccin, sunt cele 10 judeţe", a declarat Florian Bodog, marţi, după o dezbatere organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului cu ocazia Zilei Tineretului. 

Ministrul Sănătăţii a ţinut să sublinieze că, deşi există judeţe aprovizionate cu vaccin ROR, "rata de vaccinare continuă să fie mică". "L-am rugat pe secretarul de stat care se ocupă de asistenţa medicală să facă o analiză şi să meargă personal în aceste judeţe, să vadă care sunt cauzele şi să încerce să identifice soluţii pentru a creşte rata de vaccinare", a declarat Bodog. 

El a adăugat că, în perspectivă, o măsură de tip preventiv care să elimine lipsa unor anumite vaccinuri ar putea fi crearea unui stoc tampon. 

"Una dintre măsurile pe care o vom putea lua, după ce se aprobă legea vaccinării, este crearea acestui stoc tampon care există şi în alte ţări europene. Acest stoc tampon care are o anumită valabilitate şi care ne-ar asigura confortul până la momentul la care se fac alte proceduri de achiziţii. Ceea ce pot să vă spun este că am luat decizia ca toate procedurile de achiziţii care se fac pentru vaccin să se facă pe un acord cadru între doi ani şi patru ani. Există, însă, vaccinuri care nu sunt înregistrate pe piaţă în România, care sunt aduse pe procedura de nevoi speciale şi acolo este destul de greu de a face acord cadru cu un partener din străinătate", a declarat Bodog. 

Legat de cazurile de deces în rândul copiilor cauzate de rujeolă, ministrul a confirmat situaţia unei fetiţe în vârstă de nouă ani decedată pe 28 aprilie cu suspiciune de rujeolă, dar se aşteaptă o confirmare din partea Institutului Cantacuzino în acest sens. 

"Este într-adevăr vorba de o fetiţă în vârstă de nouă ani cu suspiciune de rujeolă care a fost internată, iniţial, la Spitalul de Copii din Timişoara, după care la două-trei zile a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara unde starea sa s-a agravat şi s-a deteriorat, necesitând ventilaţie mecanică, şi a decedat în data de 28 (aprilie - n.r.). Suspiciune spun de rujeolă pentru că, deşi din punct de vedere clinic este pus diagnosticul de rujeolă, aşteptăm rezultatul de la Institutul Cantacuzino, rezultatul serologic, în aşa fel încât să putem spune cu certitudine că a fost rujeolă", a mai declarat Bodog. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: vaccin rujeola Florian Bodog
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close