Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Măștile de protecție, risc de contaminare bacteriană şi suprainfecţie

Măștile de protecție, risc de contaminare bacteriană şi suprainfecţie

Măştile de protecţie apară de virus, dar pot afecta tenul.

Măștile de protecție, risc de contaminare bacteriană şi suprainfecţie
Sursa foto: Pixabay.com
de S.T.    |    28 Mai 2020   •   11:40

Oana Spânu, medic specialist în dermatologie, spune că masca, purtată o singură dată, 4-5 ore, ne protejează.

„Le recomand să nu se mai machieze în perioada în care poartă masca doar în jurul ochilor, în rest să nu mai punem nimic, doar o cremă hidratantă, ar fi ideal.

Au venit multe paciente cărora le-a apărut sau li s-a exacerbat dermatita periorală, acneea”, spune dermatologul.

Din cauza căldurii afecțiunile pot deveni mai pronunțate.

„Este un mediu cald şi umed cu posibilitate de proliferare bacteriană. Care-mi agravează şi îmi generează leziunile de acnee, pentru stafilococ. Stau în aer liber, mă expun la soare, poate să mi apară un eritem, o arsură solară imediată vin cu masca şi agravez acea inflamaţie”.

Conform Oanei Spânu, bărbaţii care mai fac câte un coş sau se rad zilnic pot să dezvolte, prin purtarea măştii, suprainfecţie bacteriană la nivelul foliculului pilos.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: masti protectie coronavirus infectie
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close