Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministrul Sănătăţii, despre cazul Piteşti: Cabinetele stomatologice folosesc anestezia generală fără autorizație, e o practică

Ministrul Sănătăţii, despre cazul Piteşti: Cabinetele stomatologice folosesc anestezia generală fără autorizație, e o practică

În cabinetele stomatologice din România se foloseşte pe scară largă anestezia generală intravenoasă cu propofol, fără să existe autorizație pentru această procedură, şi ea este "o practică", nu un fenomen punctual, a declarat ministrul Sănătății, făcând referire la cazul copilului de la Piteşti.

Ministrul Sănătăţii, despre cazul Piteşti: Cabinetele stomatologice folosesc anestezia generală fără autorizație, e o practică
Sursa foto: Foto: Facebook/Victor Costache
de M.Z.    |    12 Feb 2020   •   11:44

"Este o dramă şi suntem alături de familie. Suntem revoltaţi să ştim că este o practică şi mă bucur că avem şansa să transmitem acest mesaj întregii ţări şi tuturor celor care în cabinete stomatologice folosesc fără autorizare această anestezie generală intravenoasă cu propofol. Din câte ştiu eu a fost un cocktail cu propofol dormicum fără a respecta normele minime de securitate. Anestezia generală poate fi dată în structuri sanitare acreditate. Nu putem da anestezie generală unde considerăm că se poate da anestezie generală. Transmitem un mesaj medicilor anestezişti să înceteze aceste practici. Din păcate nu este un fenomen punctual. Se întâmplă pe larg la nivel naţional. A trebuit să se întâmple o tragedie ca să fie demascat acest fenomen şi vă transmit fermitatea echipe noastre pentru a înceta aceste practici", a afirmat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, potrivit agerpres.ro.

Demnitarul a adăugat că "se va acţiona ferm şi se va merge până la închiderea totală a autorizaţiei şi suprimarea acestor autorizaţii de funcţionare a acestor instituţii".

Copilul care a paralizat după o anestezie făcută la un cabinet de stomatologie din Piteşti se află în stare foarte gravă. Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu au precizat că fac toate eforturile necesare pentru a-i salva viața

„Copilul este internat în reanimare, intubat şi ventilat mecanic, starea se menţine extrem de gravă, sub tratament de specialitate. Se fac investigaţii. Copilul a făcut stop cardiorespirator la stomatologie în urma unei anestezii generale şi a fost resuscitat local”, se arată într-o informare a unităţii medicale.

EXCLUSIV. Cazul Piteşti - Document: Clinica nu avea dreptul să facă anestezie generală. Stomatologul i-a făcut un cocktail de anestezice copilului de 4 ani

Stomatologul care l-a tratat pe copilul de patru ani intrat ulterior în comă susţine că tehnica folosită, numită analgosedare, nu a mai ridicat probleme până acum.

×
Parteneri
Gestul șocant făcut ucigașul Mirelei. S-a întâlnit cu sora ei
x close