Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministrul Sănătății: Sistemul de rezidențiat s-ar putea schimba

Ministrul Sănătății: Sistemul de rezidențiat s-ar putea schimba

Ministrul Sănătății: Sistemul de rezidențiat s-ar putea schimba
15 Mai 2018   •   16:34

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, spune că sistemul de rezidențiat s-ar putea schimba, iar aceste schimbări ar putea avea loc chiar de anul acesta. 

”Eu așa mi-aș dori, dar nu depinde doar de mine. Există o discuție, a fost inițiată în luna februarie, acum discutăm și analizăm” spune ministrul. 

Cea mai importantă schimbare ar putea fi cea prin care medicii să își facă rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post, însemnând că aceștia vor putea opta pentru spitale județene.

Ideea a fost vehiculată și în mandatul fostului ministru Florian Bodog, dar nu a fost pusă în practică.

La examenul de rezidențiat din 2018 vor fi disponibile 5.000 de locuri, care însă s-ar putea dovedi insuficiente, în condițiile în care în acest an va absolvi cea mai numeroasă promoție a ultimilor ani.

”Au fost scoase aceste locuri, însă nu știu pe ce criterii. Noi lucrăm la modificarea acestor criterii, vrem să fim foarte corecți, să acoperim specialitățile deficitare. De exemplu avem un deficit foarte mare de medici de familie. Aștept să colaborez cu Colegiul Medicilor, să vedem o situație exactă și a medicilor pensionari. Știu că anul acesta sunt foarte mulți absolvenți, dar nu știu exact numărul lor” a mai spus ministrul Sorina Pintea pentru antena3.ro.

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close