×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Scandal uriaș în Poliție. Godină sare în apărarea unei colege și îl critică pe șeful IPJ Brașov: „Mi-e și jenă să vă mai văd! Ați ajuns să vă cereți scuze de la agresor, certând victima!

de A.M.P   •   16 Oct 2019   •   12:07
Scandal uriaș în Poliție. Godină sare în apărarea unei colege și îl critică pe șeful IPJ Brașov: „Mi-e și jenă să vă mai văd! Ați ajuns să vă cereți scuze de la agresor, certând victima! 482
Sursă foto: Facebook Marian Godină

Marian Godină a reacționat la cel mai recent scandal care îl implică pe șeful IPJ Brașov, chestorul Valentin Flucuș. Potrivit unui mesaj publicat pe Facebook, Godină a sărit în apărarea unei colege de la Rutieră, după ce aceasta ar urma să fie sancționată abuziv.

Povestea pe scurt: O polițistă îmbrăcată în civil a avut o tamponare ușoară cu o jurnalistă din Brașov. Ulterior, atât polițista, cât și jurnalista au fost sancționate de un ofițer de la circulație, însă jurnalista s-a folosit de presiunea mediatică și a vorbit direct cu șeful IPJ Brașov. Acesta și-a cerut scuze în numele poliției, iar acum tânăra polițistă urmează să fie sancționată.

Postarea lui Marian Godină

”O polițistă de la Biroul Rutier Brașov căuta loc de parcare în apropierea sediului Poliției. Era îmbrăcată civil. După ce a parcat, fiind foarte aproape de poarta unui imobil, a dat ușor cu spatele.
In același timp, doamna Onelia Pescaru, jurnalistă pt cine nu o știe foarte bine (pt mine nu e jurnalistă) efectua manevra de întoarcere.
Mașinile celor două s-au tamponat ușor.
Colega mea a coborât din mașină, în țipetele "doamnei" care îi explica că mica zgârietură o va costa 5000 de euro, având o mașină scumpă, nu ca toți săracii. Cunoscătorii știu oricum f bine și de unde e mașina aia.
Colega e de acord să facă amiabil, dar jurnalista îi spune că are o emisiune în direct, întrebând-o dacă știe ce înseamnă asta.
Hooo, micuță Oprah, că nu te știe lumea așa cum ai tu impresia, chiar dacă te lăudai aseară că mizeria ta de postare are 40k de vizualizări "peste noapte".
Revenind, cele două fac schim de nr de telefon, urmând să se audă.
Colega mea nu pomenește nimic despre faptul că ar fi polițistă. Foarte bine! Alții ar fi zis asta, însă ea, deși a absolvit școala de poliție de abia 2 săptămâni nu a zis nimic, știind că nu e mai presus de lege.
În jurul orei 17, doamna jurnalist a sunat-o pe colega mea și i-a zis că a terminat treaba și să se vadă. Deci a considerat că doar ea are treabă și că lumea e la cheremul ei. Colega mea era la ora aia la serviciu, în uniformă.
S-au întâlnit, iar când jurnalista a văzut-o în uniformă, a început circul.
Pentru a nu lăsa loc de interpretări și să nu spună că vreun agent de poliție ar fi părtinitor, tamponarea a fost soluționată de un ofițer de poliție de la Serviciul Rutier. Acesta a constatat ce ar fi constatat orice polițist rutier din România și anume, că ambele conducătoare auto au încălcat o regulă de circulație, polițista nu s-a asigurat la mersul înapoi, jurnalista nu s-a asigurat la manevra de întoarcere. Nimic mai corect. Ambele au fost sancționate.
Despre tam-tamul facut pe parcursul încheierii actelor nu mai zic.
Ajunge doamna jurnalist seara acasă și, fiind și psiholog, se gândește să își deschidă sufletul, după cum i se numește emisiunea și să facă o postare.
Și pune doamna o poză cu polițista, îi scrie numele si o face în toate felurile. Zice că ea a fost scoasă vinovată, fără să spună că și polițista a fost vinovată. Pozează în victimă și continuă cu jignirile la adresa polițistei. Îsi distribuie postarea pe mai multe grupuri, avidă după reclamă și victimizare. Comentariile naivilor nu se lasă așteptate și polițista de doar 2 săptămâni e jignită la scenă deschisă.
Am văzut postarea aseară târziu și nu am crezut o boabă, cunoscând specimenul jurnalistic cu tot cu istoric.
Azi dimineață am sunat-o pe colegă. Nu o cunoșteam. Am sunat-o din mașină, de pe drum, astfel că și soția mea a auzit discuția.
Dacă la inceput era cât de cât coerentă, pe parcurs ce povestea a inceput să plângă spunând că n-a dormit toată noaptea.
I-am zis să stea liniștită, că toată lumea o cunoaște pe acea femeie, inclusiv șefii.
Acum, spre seară, văd pe profilul jurnalistei o nouă postare, cu poza chestorului Flucuș, seful IPJ Brașov. Îmi zic...stai că l-a luat și pe inspectorul șef în colimator...când citesc...ce aflu???? Că domnul chestor o căuta azi să vorbească cu ea, fiind în asentiment și cerându-și scuze "pentru disconfortul creat".
Am zis că nu văd bine!!! Poftim??
Am sunat-o din nou pe colegă și am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a zis că a fost chemată la conducere și i s-a explicat că nu a procedat bine. Și că, desigur, va fi verificată de Controlul Intern. Pentru că era ingrozită și repeta că va fi dată afară, am mers la ea acasă cu soția mea. E singură în Brașov, nu are pe nimeni. Și, din păcate, șeful ei îi spune că a greșit, în timp ce același șef își cere scuze de la cea care a făcut-o praf psihic pe subalterna sa.
Din acest moment, domnule Flucuș, pentru mine nu mai însemnați nimic. Mi-e și jenă să vă mai văd! Ați ajuns să vă cereți scuze de la agresor, certând victima.
Vă dau un sfat, când vă mai cereti scuze de la astfel de persoane, faceți-o măcar în nume personal, nu în numele Poliției Brașov, pentru că din Poliția Brașov fac parte și eu, iar eu nu am să-mi cer scuze vreodată de la una care îmi face o colegă în toate felurile folosindu-se de minicuni abjecte și lăudându-se apoi cu ratingul.
Mi-e rușine mie de rușinea dumneavoastră!
Rușine să vă fie, domnule chestor Flucuș!
Iar ție, Francesca, așa cum ti-am promis, nu ești singură, iar eu nu vorbesc aiurea când zic ceva, te asigur că eu nu dau înapoi și că nu vei păți nimic!”

 

credite ipotecare VreauCredit.ro

Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
sati