Antena 3 CNN Actualitate Ce efect are, de fapt, reintrarea în scenariul roșu? Ziua în care viața ni se schimbă din nou

Ce efect are, de fapt, reintrarea în scenariul roșu? Ziua în care viața ni se schimbă din nou

De astăzi, intră în vigoare o nouă metodă de raportare a cazurilor de COVID 19, iar focarele din spitale şi centrele de îngrijire vor fi incluse în calculele de raportare a incidenţei coronavirusului. În aceste condiţii, Capitala şi mai multe judeţe ar putea reveni la scenariul roşu, ceea ce aduce extrem de multe schimbări.

Ce efect are, de fapt, reintrarea în scenariul roșu? Ziua în care viața ni se schimbă din nou
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    25 Feb 2021   •   13:28

Dacă până în acest moment Institutul Național de Sănătate Publică nu introducea focarele în raportările zilnice, începând de astăzi, acestea vor fi introduse. 

Focarele reprezintă instituțiile unde sunt cel puțin 3 cazuri confirmate de COVID-19 și unde se poate demonstra, în cadrul anchetei epidemiologice, că transmiterea a fost de la o persoană la alta. 

Potrivit noilor raportări, toate județele care se aflau în scenariul galben până în acest moment, ar putea intra în scenariul roșu.

Ce înseamnă scenariul roșu

În primul rând, mai multe restricții, în special în ceeea ce privește școala. De exemplu, în acest moment, Capitala se află în scenariul galben. Dacă vă intra în scenariul roșu, elevii de clasa a opta și clasa a douăsprezecea, care mergeau fizic la școală, vor trece în online. 

În afară de școli, multe afaceri vor fi restricționate de diferite măsuri și programe. 

Mai mult decât atât, restaurantele, dar și teatrele, s-ar putea închide din nou. 

Capitala ar putea intra în scenariul roșu

Mihai Gâdea a anunțat, miercuri seară, la Sinteza Zilei, că de joi se modifică calculul infectărilor, astfel că multe localități ar putea să intre în zona roșie. Potrivit hotărârii de guvern care a fost deja publicată în Monitorul Oficial pe 10 februarie, trebuie schimbată modalitatea de raportare a cazurilor de bolnavi cu COVID-19.

Mai precis, de joi, se vor lua în calcul la raportare și focarele. Ce înseamnă focare? Dacă trei persoane într-o instituție sunt infectate, se declară focar, iar în momentul în care se calculează pentru localitatea respectivă focarele respective vor juca un rol foarte important în modul în care se raportează aceste date.

"Așadar sunt zone, sunt orașe, sunt județe care vor intra în zona roșie. Vor fi probabil decizii inevitabile pentru închiderea școlilor, pentru că există reguli foarte clare, vor fi decizii cu privire la închiderea restaurantelor, din nou HORECA, din nou cei care ar putea să fie grav afectați", a spus Mihai Gâdea.

De joi, București și Ilfov ar putea intra în zona roșie.

 

×
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close