Antena 3 CNN Actualitate Sebastian Ghiţă, într-o nouă înregistrare: Traian Băsescu avea cunoştinţă despre nedreptăţile din justiţie

Sebastian Ghiţă, într-o nouă înregistrare: Traian Băsescu avea cunoştinţă despre nedreptăţile din justiţie

Sebastian Ghiţă, într-o nouă înregistrare: Traian Băsescu avea cunoştinţă despre nedreptăţile din justiţie
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Ian 2017   •   23:21

Fostul deputat Sebastian Ghiţă susţine, într-o nouă înregistrare, că în ultimii zece ani "multor persoane" li s-au făcut nedreptăţi în justiţie, în sensul că dosarele au fost "măsluite", despre astfel de lucruri având cunoştinţă şi fostul şef al statului Traian Băsescu.

"Sunt multe persoane cărora în aceşti 10 ani li s-au făcut mari nedreptăţi. Cazurile pe care le cunosc îndeaproape cu amănunte şi ştiu cât de nedrept, incorect au fost aranjate şi măsluite sunt: cel al lui Adrian Năstase, al lui Sereş, felul în care lui Geoană i s-au furat alegerile, felul în care au fost păcăliţi milioane de români la suspendarea lui Băsescu, felul în care a fost deturnată voinţa Monei Pivniceru la numirea lui Kovesi, cazul lui Voiculescu cu Camelia Bogdan şi judecătorul Mustaţă, felul în care s-a măsluit dosarul Voiculescu-Bendei, felul în care s-a aranjat dosarul Sârbu pe adresa secretă a lui Florian Coldea, felul în care s-a măsluit dosarul Pescariu-Stelian Gheorghe-Microsoft şi cazul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir şi al legăturii sale cu firma de PR a SRI şi a Mihaelei Nicola", afirmă Sebastian Ghiţă, într-o nouă înregistrare, scrie Agerpres.

Omul de afaceri afirmă că despre aceste cazuri ar avea cunoştinţă şi fostul şef al statului Traian Băsescu.

"Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultaţi-l, vă rog, pe fostul preşedinte Traian Băsescu ce povesteşte despre întâmplările din biroul său pe care le-a înregistrat, întâmplări desfăşurate în prezenţa lui Florian Coldea, a Codruţei Kovesi, a Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiţie, atunci nu mai am ce spune", mai susţine Ghiţă în înregistrare.

De asemenea, Ghiţă prezintă şi o înregistrare audio care conţine un dialog ce ar fi purtat între Băsescu şi un interlocutor, fostul preşedinte afirmând că ar avea înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Camelia Bogdan.

 

×
Subiecte în articol: Sebastian Ghita Kovesi
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close