Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, înregistrat când vorbește despre cum a fost măsluit dosarul Voiculescu. Dana Grecu: E felul lui Ghiță de a-l spăla pe Băsescu

Traian Băsescu, înregistrat când vorbește despre cum a fost măsluit dosarul Voiculescu. Dana Grecu: E felul lui Ghiță de a-l spăla pe Băsescu

Traian Băsescu, înregistrat când vorbește despre cum a fost măsluit dosarul Voiculescu. Dana Grecu: E felul lui Ghiță de a-l spăla pe Băsescu
Sursa foto: Foto: Traian Basescu/Facebook
03 Ian 2017   •   19:47

Dana Grecu și Radu Tudor au difuzat, în emisiunea ”La ordinea zilei”, de la Antena 3, o înregistrare audio în care Traian Băsescu vorbește cu o persoană încă neidentificată despre cum a fost măsluit dosarul Voiculescu.

Întrebat de interlocutorul său dacă are înregistrări ”cu toți”, Traian Băsescu răspunde: ”Coldea, doamna Kovesi, Judecătoarea Camelia Bogdan”.

Potrivit spuselor fostului președinte, cei trei ar fi aranjat condamnarea profesorului Dan Voiculescu.

”Să-i vezi când vorbeau a doua zi, după condamnarea care, cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Și cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustață și intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan și a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar 10”, a spus Traian Băsescu.

Înregistrarea a fost trimisă la televiziune de fostul deputat Sebastian Ghiță.

Dana Grecu: E felul lui Ghiță de a-l spăla pe Băsescu

”Așa cum văd eu înregistrarea de acum, este felul lui Ghiță de a-l spăla pe Traian Băsescu. Și de a zăngăni informația atenție Kovesi, atenție Coldea, Băsescu vă are pe toți înregistrați”, a spus Dana Grecu, după difuzarea înregistrării.

Antena 3 susține că se impune verificarea acuzațiilor lansate de Ghiță

Dana Grecu subliniază că, din această înregistrare reiese faptul că fostul președinte ar fi jucat un ”simplu rol de spectator” în desfășurarea evenimentelor. Însă istoria recentă ne amintește că Traian Băsescu a ieșit chiar înainte de condamnare și a declarat public că Dan Voiculescu trebuie băgat la pușcărie.

”Este o bătălie uriașă între băieții ăștia, asta e senzația mea. E un care pe care. Ghiță cu Băsescu, iar Coldea cu Kovesi și alții”, a mai spus Dana Grecu.

Sebastian Ghiţă, mărturii cutremurătoare din interiorul sistemului

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a apărut, joi, într-o nouă înregistrare video la postul de televiziune pe care îl controlează şi a afirmat că toate dosarele cu patroni de media au fost „măsluite”.

Ghiță susține că fostul preşedinte Traian Băsescu i-ar fi spus că are înregistrări cu felul în care a fost plănuită închiderea lui Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: La Ordinea Zilei Dana Grecu
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close