Antena 3 CNN Actualitate Şefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu a asistat la flagrant şi a leşinat când şi-a văzut şeful în cătuşe

Şefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu a asistat la flagrant şi a leşinat când şi-a văzut şeful în cătuşe

Au apărut informaţii de ultimă oră despre momentul flagrantului DNA. Şefa de cabinet al lui Buzatu se afla în apropiere în momentul în care procurorii au descins.

Şefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu a asistat la flagrant şi a leşinat când şi-a văzut şeful în cătuşe
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Delia Bulgaru    |    25 Sep 2023   •   15:59

Dumitru Buzatu vrea să fie liber și așteaptă ca judecătorii să stabilească data la care se va decide asupra contestației acestuia la măsura arestării preventive, în cazul flagrantului pentru luare de mită.

Între timp, Direcția Națională Anticorupție a început să verifice averea lui Dumitru Buzatu.

O informație de ultimă oră arată că, la momentul în care șeful Consiliului Județean Vaslui a fost prins cu 1,25 de milioane de lei în portbagaj, șefa de cabinet a acestuia se afla în apropiere, într-un alt vehicul, și a asistat la intervenția polițiștilor de la Anti-Corupție.

"Este important să menționăm faptul că informațiile oficiale spun că femeia respectivă este șefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu.

Ea se afla într-o altă mașină, cu un apropiat al lui Buzatu și a văzut cum președintele Consiliului Județean Vaslui a fost oprit de ofițerii Direcției Naționale Anticorupție, iar mașina lui a fost percheziționată.

Citește și: Emil Savin, omul de afaceri care i-a dat mita lui Dumitru Buzatu: "Nu eu l-am denunțat!"

Anterior, femeia respectivă a participat la acea întâlnire dintre Emil Savin (omul de afaceri denunțător în acest caz) și Dumitru Buzatu, apoi au plecat în mașini diferite.

Corespondent Antena 3 CNN: Șefa de cabinet a lui Buzatu a leșinat la intervenția polițiștilor

La intervenția polițiștilor, femeia s-a speriat și a leșinat. Când s-a trezit, l-a văzut pe Dumitru Buzatu cu cătușele la mâini, condus de ofițerii de poliție.

Cu privire la anchetă, știm că în acest moment procurorii fac verificări în legătură cu bunurile și banii care se află în posesia lui Buzatu și a apropiaților și rudelor acestuia.

Potrivit informațiilor noastre, în anul 2022 Dumitru Buzatu a avut venituri de 330.000 lei. El mai deține patru terenuri agricole de 100 de hectare, trei terenuri intravilane în suprafață de 2.000 de metri pătrați, dar și 39 de hectare de pădure.

Totodată, are în posesie cinci imobile, un autoturism Lada, o limuzină Mercedes, o șalupă și o rulotă, iar în decursul anului trecut i-a donat fiului său o casă de locuit, un teren intravilan și un teren agricol. 

Dosarul său a ajuns astăzi la Curtea de Apel din Iași, pentru că Dumitru Buzatu a depus contestație împotriva măsurii de arest preventiv și așteptăm să fie stabilită și data la care va avea loc această ședință de judecată", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Delia Bulgaru.

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close