Antena 3 CNN Actualitate Şeful Poliţiei Române a trimis o echipă de control la Voluntari, în urma înjunghierii unui elev

Şeful Poliţiei Române a trimis o echipă de control la Voluntari, în urma înjunghierii unui elev

Şeful Poliţiei Române a trimis o echipă de control la Voluntari, în urma înjunghierii unui elev
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de S.T.    |    15 Oct 2012   •   19:00

Şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, a dispus ca o echipă de control să se deplaseze la Poliţia oraşului Voluntari, în urma incidentului de luni în care un elev a fost înjunghiat.

"Ofiţerii specialişti din cadrul Direcţiei de Control Intern şi Direcţiei de Ordine Publică din IGPR vor verifica modul de implementare al dispoziţiilor cuprinse în Planul de măsuri privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în anul şcolar 2012 - 2013", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrivit surse citate, îmbunătăţirea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă un obiectiv prioritar permanent al Poliţiei Române.

"Din analiza situaţiei operative înregistrată în anul şcolar precedent, a rezultat faptul că, la nivel naţional, comparativ cu anul şcolar 2010/2011, a scăzut numărul infracţiunilor sesizate în zona adiacentă unităţilor şcolare cu 26%", a precizat IGPR.

Elevul de liceu care a fost înjunghiat în picior, luni, la Voluntari va fi externat, după ce medicii i-au suturat plăgile.

×
Subiecte în articol: seful politiei romane Voluntari
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close