Ce trebuie să facem pentru o tensiune sănătoasă. Dieta, un factor extrem de important. Medic: ”În primul rând trebuie să...”

de Andreea Cigolea    |    22 Sep 2020   •   09:30
Ce trebuie să facem pentru o tensiune sănătoasă. Dieta, un factor extrem de important. Medic: ”În primul rând trebuie să...” Antena 3

Andreea Cigolea a prezentat la „Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea”  tot ce trebuie să știm despre hipertensiunea arterială și ce înseamnă de fapt o tensiune sanatoasă. Cardiologul Alexandru Cotoban a explicat și cât contează dieta când vine vorba de tensiunea noastra dar și cum o putem scădea cu ajutorul alimentației.

O tensiune sănătoasă este tensiunea care la oamenii obișnuiți are o valoare de sub 14 cu 9. Orice tensiune peste acestă valoare este clasificată drept hipertensiune. O tensiune sănătoasă, conform ghidului european de tratament al hipertensiunii, este aceea de sub 14 cu 9, ghidul menționând diverse valori prag pentru anumite tipuri de tensiune considerate ideală, de exemplu tensiunea sub 12, tensiunea normală între 12-13 și tensiunea ușor înaltă între 13-14. 

O dietă sănătoasă ne ajută să menținem o tensiune sănătoasă

- fără sare/grăsimi 
- fructe/legume
- pește/carne albă 

În cazul pacienților cu tensiune ușor crescută, dieta sănătoasă poate readuce valorile în intervale normale. Se recomandă o dietă care să nu conțină mai mult de 2-3 grame de sodiu pentru menținerea unei tensiuni în valori normale. 

Hipertensiunea arterială reprezintă cel mai răspândit factor de risc cardiovascular din populația generală. Peste vârsta de 40 de ani, în jur de 40-60% suferă de hipertensiune, fie că știu, fie că nu știu. Factorii care țin de prevenția sau de controlul valorilor mari se referă în princiupi la modificarea stilului de viață.

Pentru a preveni hipertensiunea, în primul rând trebuie să oprim fumatul, care este un factor de risc. Acest factor asociat hipertensiunii poate conduce în 5-10 ani la complicații dezastruase ale hipertensiunii, cum ar fi accidentul cerebral vascular. Exercițiile fizice sunt recomandate, precum și controlul greutății. 
Putem avea hipertensiune fără simptome. 

Sfat de Sănătate. Ce trebuie să facem pentru o tensiune sănătoasă. Dieta, un factor extrem de important

x close