Antena 3 CNN Actualitate Siamezele din Piteşti ar putea fi operate la noi în ţară, peste şapte luni

Siamezele din Piteşti ar putea fi operate la noi în ţară, peste şapte luni

Siamezele din Piteşti ar putea fi operate la noi în ţară, peste şapte luni
Sursa foto: Foto: bzi.ro
de M.Z.    |    29 Dec 2011   •   11:20

Siamezele născute la Piteşti ar putea fi separate în România. Operaţia va avea loc însă, doar dacă ele vor lua în greutate şi starea lor de sănătate se va stabiliza.

Starea fetiţelor este bună, ele sunt în continuare internate la Terapie Intensivă, iar medicii le supraveghează în permanenţă, deoarece pot apărea complicaţii dintr-un moment în altul.

Operaţia se va putea realiza la noi în ţară, numai după ce fetiţele vor atinge o greutate de 3,500 kg. În momentul acesta, ele cântăresc împreună 2,800 kg.

De două zile de când sunt internate la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, nici o rudă nu s-a interesat de soarta lor.

Gemenele unite în zona toraco-abdominală, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de centimetri, sunt lipite în zona ficatului, dar au inimi separate.

Fetiţele s-au născut pe 26 decembrie, la maternitatea din Piteşti şi au fost transportate de urgenţă la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

 





×
Subiecte în articol: Pitești România operatie
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close