Antena 3 Actualitate Social Autoritățile locale, liber la introducerea unor taxe de poluare în zonele aglomerate

Autoritățile locale, liber la introducerea unor taxe de poluare în zonele aglomerate

15 Mar 2017   •   08:37
Autoritățile locale, liber la introducerea unor taxe de poluare în zonele aglomerate
Sursa foto: Foto: Pixabay.com

Timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o taxă nouă, dar autorităţile locale vor avea liber să hotărască dacă introduc anumite taxe de poluare în zonele aglomerate.

Declaraţia aparţine ministrului Mediului Daniel Constantin. Acesta a mai spus că nivelul de poluare trebuie combătut printr-una din variantele care sunt implementate şi la nivelul Uniunii Europene.

Mai întai, însă, trebuie creată infrastructura şi o legislaţie care să permită administraţiilor publice locale să taxeze maşinile care intră în zone aglomerate.

„Există trei sisteme la nivel de UE, fie o taxă de prima înmatriculare, fie un impozit care se plătește în funcție de gradul de poluare, fie o acciză în prețul carburantului. Acestea sunt cele 3 variante pentru a combate nivelul de poluare și pentru a avea mașini cât mai puțin poluante. Există sisteme care funcționează și în alte state în care un șofer care a intrat într-o anumită zonă este avertizat de faptul ca a intrat într-o altă zonă. El poate atunci sau în 24 de ore să trimită un sms în care să plătească taxa respectivă dacă ea va exista”, a declarat Daniel Constantin.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close