Antena 3 CNN Actualitate Social Cristian Bușoi: "Pentru PNL, sănătatea este o prioritate"

Cristian Bușoi: "Pentru PNL, sănătatea este o prioritate"

Partidul Național Liberal (PNL), parte a Partidului Popular European a organizat, la București, evenimentul "Dialog pentru Sănătate", un forum dedicat dezbaterii și schimbului de idei pentru îmbunătățirea sistemului sanitar din România, la care au participat decidenți, reprezentanți ai pacienților și medicilor, ai industriei farmaceutice și ai unităților medicale de stat și private.

Cristian Bușoi: "Pentru PNL, sănătatea este o prioritate"
Sursa foto: Facebook/ Cristian Buşoi
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Feb 2024   •   15:11

În deschiderea evenimentului, europarlamentarul Cristian Bușoi, președinte al Comisiei de Industrie și Cercetare din Parlamentul European și raportor al Programului de sănătate al Uniunii Europene 2021 - 2027, a subliniat importanța dialogului în construirea unui sistem de sănătate mai performant și mai accesibil pentru români.

"Pentru PNL sănătatea este o prioritate. Este nevoie de investiții în infrastructură, mai ales din fonduri europene, de mai multă predictibilitate și de modernizarea legislației", a transmis Crstian Bușoi.

"2024 este un an cu o însemnătate aparte, este anul marilor alegeri din România. Este esențial ca partidele politice să își definească prioritățile în domeniul Sănătății, pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și a construi împreună un sistem de sănătate la standarde europene", a mai declarat acesta.

Tot Cristian Bușoi a transmis un mesaj partea lui Nicolae Ciucă, președintele PNL, care a reiterat angajamentul liberalilor față de îmbunătățirea accesului la servicii medicale de calitate, sprijinirea medicilor de familie și a sistemului public si privat de sănătate și necesitatea de a absorbi fondurile europene pentru modernizarea infrastructurii spitalicești naționale.

Consilierul prezidențial, Diana Păun, a vorbit despre importanța lucrului în echipă și a colaborării pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în sistemul sanitar. Aceasta a declarat faptul că în medicină, nu mai este vremea personalităților, ci este vremea echipelor. 

Valeria Herdea, președintele CNAS, a evidențiat importanța medicilor de familie, ca fiind baza oricărui sistem medical eficient.

"Medicina de familie este primul contact al pacientului cu sistemul sanitar și joacă un rol crucial în managementul sănătății populației", a spus Valeria Herdea, subliniind nevoia de dialog, echilibru și debirocratizare în sistem.

Nelu Tătaru a îndemnat la o recunoaștere sinceră a situației actuale a sistemului medical 

"Trebuie să recunoaștem unde suntem pentru a ști unde plecăm. Este esențial să ne alegem cei mai buni oameni pentru a conduce spitalele și să investim în performanță", a declarat Nelu Tătaru.

Radu Ganescu, Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, a subliniat necesitatea unui dialog mai clar între pacienți și decidenți, a reducerii birocrației și a găsirii de soluții care să fie mai bine aliniate la nevoile bolnavilor. De asemenea, Ioana Bianchi, director al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), a accentuat importanța scurtării perioadei necesare pentru ca medicamentele noi și inovative să fie disponibile pacienților.

În încheiere, fostul ministru al sănătății, Victor Costache, a subliniat necesitatea de a ajusta finanțarea unităților sanitare pentru a reflecta nevoile reale și a asigura un sistem de sănătate centrat pe pacient. "Trebuie să avem curajul să recunoaștem că sistemul nostru de sănătate este în acest moment cel mai slab din Europa și să lucrăm împreună pentru a aduce schimbările necesare", a concluzionat Victor Costache.

Material susținut de PNL

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close