Antena 3 CNN Actualitate Social Data la care vin plicurile cu calculul noii pensii. Anunţul ministrului Muncii

Data la care vin plicurile cu calculul noii pensii. Anunţul ministrului Muncii

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunţat în exclusivitate la Antena 3 CNN, când vor primi pensionarii plicurile cu noile pensii recalculate.

de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Mar 2024   •   20:51

Simona Bucura Oprescu a explicat sâmbătă seară la Antena 3 CNN când îşi vor afla seniorii noile pensii recalculate.

Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari efectiv, începând cu finalul lunii mai, preponderent în lunile iunie-august, astfel încât să fie înainte de luna septembrie, luna care reprezintă al doilea moment major al pensiilor.

Primul a fost 1 ianuarie, când am avut majorarea cu 13,8 adică o creștere a punctului de pensie de la 1.785 lei la 2.032.”, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Ministrul a mai precizat că al doilea moment important este luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate și când peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari.

Material susţinut de PSD

×
Subiecte în articol: calcul pensii Ministrul Muncii
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close