x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Decizie importantă împotriva Facebook: Instanța a decis că e ilegal

de 13 Feb 2018   •   18:51
Decizie importantă împotriva Facebook: Instanța a decis că e ilegal 16

Un tribunal de la Berlin a stabilit că este ilegală utilizarea de către Facebook a datelor personale ale membrilor săi şi că reţeaua de socializare nu şi-a informat în mod adecvat utilizatorii cu privire la modul în care le utilizează datele, a anunţat luni un grup german de apărarea a drepturilor consumatorilor.

Parametrii prestabiliţi ai Facebook şi unele dintre condiţiile sale de utilizare contravin legilor cu privire la consum, iar tribunalul a conchis că anumite dispoziţii referitoare la consimţământul utilizatorului cu privire la datele sale sunt invalide, a explicat Federaţia organizaţiilor consumatorilor german.

Un purtător de cuvânt al tribunalului a confirmat că s-a pronunţat o hotărâre, însă nu a dorit să spună mai multe.

Facebook îşi va actualiza condiţiile de utilizare cu privire la protecţia datelor şi cu privire la serviciile sale, cu scopul de a se conforma noilor reguli europene care vor intra în vigoare în iunie, informează news.ro.

Facebook a fost acuzat, la sfârşitul lui decembrie, de abuz de poziţie dominantă de către Biroul german contra cartelurilor, care i-a reproşat - la prezentarea primelor rezultate ale unei anchete lansate în urmă cu 22 de luni - că a cules datele utilizatorilor săi fără consimţământul acestora.

sati