Antena 3 CNN Actualitate Social Gabriela Firea, după întâlnirea cu ministrul Mediului: Ne-am propus să fim mai drastici privind companiile de salubritate

Gabriela Firea, după întâlnirea cu ministrul Mediului: Ne-am propus să fim mai drastici privind companiile de salubritate

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, luni, după întrevederea avută cu ministrul Mediului, Costel Alexe, că şi-au propus să fie mai drastici în ceea ce priveşte companiile de salubritate, care trebuie să spele mai des străzile.

Gabriela Firea, după întâlnirea cu ministrul Mediului: Ne-am propus să fim mai drastici privind companiile de salubritate
20 Ian 2020   •   16:04

Ea a afirmat că praful din Bucureşti e cauzat în primul rând de şantierele private, dar şi de cele ale sectoarelor şi Municipiului Bucureşti - poduri, pasaje, supralărgiri.

„Am făcut foarte multe controale, verificări, prin Poliţia Locală Municipală, s-au dat şi amenzi acolo unde a fost nevoie. Am discutat acest aspect şi cu domnul ministru şi ne-am propus să fim mai drastici în ceea ce priveşte companiile de salubritate, pentru că ele trebuie să spele străzile mai des, o fac, dar nu atât de des pentru a se simţi, inclusiv în ceea ce priveşte eliminarea prafului. (...) În ceea ce priveşte numărul mare de autoturisme din Capitală - 1 milion şi jumătate zilnic, plus 300.000 - 400.000 care tranzitează Bucureştiul - din păcate, nu am primit un răspuns, pentru că domnul ministru a reiterat ceea ce a afirmat zilele trecute - că Guvernul PNL nu intenţionează să introducă taxe noi, dar cu poluarea trebuie să luptăm energic şi cu rezultate concrete”, a precizat Firea.

Ea a menţionat că Bucureştiul a fost afectat de ridicarea taxei de poluare.

„Acum intervine o altă discuţie, o altă problemă - persoanele care au venituri mici îşi cumpără autoturisme care poluează, iar cele care au venituri mai mari poate-şi achiziţionează o maşină Euro 5, Euro 6 sau electrică ori hibrid, dar până la urmă trebuie să decidem la ce ţinem mai mult - la viaţă, sănătate sau confort”, a spus Gabriela  Firea.

Ea a afirmat că proiectul "Oxigen" este apreciat şi la nivelul Ministerului Mediului.

„Proiectul 'Oxigen' este apreciat şi la nivelul Ministerului Mediului, pentru că se elimină practic din circulaţie autoturismele poluante, non-euro, Euro 1, Euro 2 şi Euro 3, care creează o poluare intensă în Capitală şi, de asemenea, am subliniat faptul că ne-am dori să existe investiţii la trei din cele patru CET-uri în care, din nefericire, nu au mai fost alocate surse financiare, astfel încât ele creează o poluare la fel ca încălzirea locuinţelor personale", a adăugat Firea. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close