Antena 3 CNN Actualitate Social Girgore Leșe s-a supărat și a plecat de pe scenă la un concert din satul său natal. Reacția artistului - VIDEO

Girgore Leșe s-a supărat și a plecat de pe scenă la un concert din satul său natal. Reacția artistului - VIDEO

Girgore Leșe s-a supărat și a plecat de pe scenă la un concert din satul său natal. Reacția artistului - VIDEO
Sursa foto: Foto: Grigore Lese/ Facebok
11 Dec 2018   •   16:04

Grigore Leşe a avut o reacție neașteptată în timpul unui recital susținut în Târgu Lăpuş. Artistul a luat foc atunci când o femeie a intrat în sala de concert, după ce el a început recitalul. Deși cei prezenți i-au cerut scuze și l-au rugat să continue, interpretul nici nu a mai vrut să audă. 

Momentul în care artistul anunță publicul că pleacă de pe scenă a fost publicat de un spectator, iar înregistrarea a fost făcută publică pe Youtube de jurnalistul Vasile Dale. 

„Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata! E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva! Gata, gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, nu ne jucăm! Poate să vină mama aici, poate să vină Hristos! Eu am pus niște condiții!”, a spus Grigore Leşe către public. 


Artistul a transmis un mesaj către public în care explică gestul său.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, legate de participarea mea la concertul Un secol de dor' de la Târgu Lăpuş, fac următoarele precizări: Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenţie o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de  la noi. Este vorba despre conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artişti şi public, atunci când construim un act cultural. De la punctualitate, până la vestimentaţie şi terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie să le avem în vedere cu toţii. Atât noi, cei din scenă, cât şi publicul. Îmi cer scuze pentru cei care se aflau acolo şi au respectat toate cele de mai sus şi îi rog să pună cuvintele mele pe seama unui moment de oboseală, dar şi pe încărcătura emoţională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susţin,  indiferent de locul unde se întâmplă acesta. Sper din toată inima ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor şi a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul faţă de un act cultural în desfăşurare” 
Citeşte întreaga ştire: Reacția lui Grigore Leşe, după ce a plecat de pe scenă: "Regret că atitudinea mea a fost interpretată!"

×
Subiecte în articol: concert reactie
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close