Antena 3 CNN Actualitate Social Mărturisirea unui director Ambulanță după scandalul apelurilor Alexandrei la 112: „Sunt persoane complet nepregătite. Sistemul trebuie restructurat din temelie”

Mărturisirea unui director Ambulanță după scandalul apelurilor Alexandrei la 112: „Sunt persoane complet nepregătite. Sistemul trebuie restructurat din temelie”

Mărturisirea unui director Ambulanță după scandalul apelurilor Alexandrei la 112: „Sunt persoane complet nepregătite. Sistemul trebuie restructurat din temelie”
Sursa foto: sursă foto: obiectivbr.ro
01 Aug 2019   •   13:27

Directorul medical SAJ Brăila, Florin Ștefan, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 că dispecerii de la 112 fac frecvent gafe grave, care pun în pericol vieţile pacienţilor, de la adrese greșite, până la faptul că o parte dintre aceștia își angajează rudele.

„Sunt persoane complet nepregătite care întreabă ce urgență aveți. De când sună apelantul la 112 și ajunge chemarea la mine ca echipaj, așa cum am mai declarat, durează între 6-8 minute. Plecăm din start cu o întârziere de 6-8 minute. Acolo sunt persoane complet nepregătire care încep prin a întreba ce urgență ar avea. Lucru pe care nu trebuie să-l facă. Dacă omul cere o ambulanță, cheamă o ambulanța”, a declarat medicul Florin Ștefan.

 Florin Ștefan a adăugatt că mulți dintre aceștia nu au o pregătire medicală, subliniind că sistemul trebuie restructurat din temelie.

 Citește Dezvăluirea unui medic de Urgențe după tragedia din Caracal: „De multe ori ne trimit aiurea la adrese greșite”

×
Subiecte în articol: ambulanta 112 Brăila Caracal
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close