Antena 3 CNN Actualitate Social Reacţia băncii la ale cărei bancomate au fost depuşi 240.000 de euro falşi | Infractorii, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Reacţia băncii la ale cărei bancomate au fost depuşi 240.000 de euro falşi | Infractorii, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

O bancă din România a fost păgubită cu un sfert de milion de euro de o grupare de falsificatori, care încărcau bancomatele cu pseudobancnote de 500 euro apoi retrăgeau bani reali.

Reacţia băncii la ale cărei bancomate au fost depuşi 240.000 de euro falşi | Infractorii, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
Sursa foto: Profimedia
de Alexandra Dima    |    04 Mai 2023   •   15:30

Update 15:30 - Cei doi suspecţi reţinuţi în cursul zilei de joi vor rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis judecătorii.

Ştirea iniţială

Oamenii legii au intervenit miercuri pentru a identificarea şi reţinerea a doi infractori care au reuşit să plaseze peste 480 de hârtii false în zeci de sucursale bancare din cinci judeţe. După mai multe ore de audieri, doi bărbaţi au fost reţinuţi. 

Îmbrăcaţi în culori închise, cu glugă pe cap şi măşti de protecţie pe faţă, cei doi au mers timp de trei zile cu sute de bancnote false de 500 de euro şi le-au plasat în bancomate care fac şi schimb valutar din Prahova, Dâmboviţa, Pitești, Constanţa şi Bucureşti.

Înainte să plaseze banii îşi înfăşurau degetele în scotch pentru a nu lăsa amprenate pe ATM-uri. În tot acest timp se fereau cât se putea mai bine de camerele de luat vederi din incinta băncilor. 

Poziţia băncii faţă de incident 

Banca păgubită susţine că ea însăşi a anunţat autorităţile, luând măsuri pentru remedierea situaţiei şi că niciun client nu a fost prejudiciat. 

"Banca a acţionat pentru remedierea consecinţelor, iar niciun client nu a fost prejudiciat.'', se arată în comunicatul dat publicităţii. 

Autorităţile confirmă că nu există vulnerabilităţi în circuitul financiar şi toate bancnotele cu probleme au fost retrase. 

Faţă de valută, bancnotele româneşti sunt mai greu de copiat, explică specialiştii. 

Amintim că bancnota de 500 de euro nu se mai tipăreşte din 2019 şi mai este acceptată în comerţ doar în România şi Moldova.

Potrivit estimărilor Băncii Europene, în 2019 erau aproximativ 52 de milioane de bancnote de 500 de euro în circulaţie, ceea ce reprezintă 20% din valoarea totală a bancnotelor euro.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: bani falsi bancomat
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close