Antena 3 CNN Actualitate Social România ar putea fi lovită din nou de o criză economică

România ar putea fi lovită din nou de o criză economică

România ar putea fi lovită din nou de o criză economică
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
20 Sep 2019   •   09:43

Analiştii economici vorbesc tot mai mult despre posibilitatea unei noi crize economice, iar primele semne există. Unul dintre ele este chiar nivelul la care a ajuns piața imobiliară. Specialistii spun însă că situația nu va fi la fel de gravă ca în 2009. 

În prima jumătate a acestui an, s-au vândut cu 10% mai puţine locuinţe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Deşi dezvoltatorii au încă preţuri ridicate pentru imobile, analiştii economici estimează că valoarea acestora se va reduce cu cel puţin 10% în următorul an. 

Temerile vin şi ca urmare a situaţiei de pe pieţele internaţionale. Cea mai mare economie a Europei, cea a Germaniei, este în cădere liberă, iar Europa va fi zguduită de un alt cutremur major: Brexit.

În afara continentului nostru, America şi China se află într-un război comercial, iar pe piaţa petrolului există incertitudini majore, mai ales din cauza situaţiei din Arabia Saudită. 

Românii au fost loviţi puternic de criza economică din 2009. Salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%, taxa pe Valoare Adăugată a crescut de la 19 la 24%, iar pensiile mai mari de o mie de lei au fost impozitate. Economia României a dat semne că îşi revine abia după câţiva ani. 

×
Subiecte în articol: piata imobiliara România criza economica
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close