Viața muncitorilor străini în România. Nepaleza care vrea să fie româncă și băiatul care simte că e singur pe lume

În timp ce rețelele sociale sunt inundate de români nemulțumiți, care sunt convinși că ne aflăm într-un haos de nedescris, pentru Basanti și Rai, România este șansa unei vieți mai bune. Care, deși îi ține departe de familie, de prieteni și de viața pe care o știau cu puțin timp în urmă, îi ajută să facă bani. Și să trimită și celor rămași în urmă, bătrâni și bolnavi, care nu ar mai avea puterea s-o ia de la capăt într-un alt colț de lume, la mii de kilometri distanță de casă.

Basanti și Rai sunt doi nepalezi, de vârste apropiate. Sunt ospătari la un restaurant cu specific asiatic din București. Iar experiențele lor de viață cu românii și România sunt foarte diferite. În timp ce Basanti visează să își obțină cetățenia română, Rai încă se acomodează cu felul nostru de a fi; iar ceea ce nouă ni se pare pură obișnuință în lumea noastră, lui i se pare profund greșit, principala problemă.

Cinci ani și peste 5.500 de kilometri de dor

22 de ani avea Basanti Malla când a venit la București din Kathmandu, capitala Nepalului. Sunt cinci ani și 5.504 kilometri care o despart de viața, prietenii și bunica, cel mai important om din viața ei.

„De ce m-ai luat pe nepregătite? Mă machiam și eu, să fiu frumoasă. Da, știu că deja sunt frumoasă, dar știu să mă fac per-fec-tă”, îmi spune, râzând, în română, silabisind ultimul cuvânt.

Basanti are acum 27 de ani. Crede că România e o țară bună. Și sigură.

„Eu asta am căutat, o țară europeană. Și una sigură, în care să nu îmi fie frică, să fiu în siguranță. Iar acum, că vorbesc și limba română, e perfect. Îmi plac românii. Sunt oameni buni. Sunt și unii mai așa, dar sunt mai deschiși oamenii aici și asta îmi place”, povestește ea, pentru Antena 3 CNN.

Din limbile pe care le știe, română nu i se pare foarte grea. Jumătate de an i-a luat s-o învețe.

„Mi se pare cea mai ușoară limbă. Eu vorbesc nepaleză, engleză, română și știu și japoneză”, îmi explică Basanti.

O întreb cum s-a acomodat în România.

„Nu am nimic de care să mă plâng în momentul de față. Eu chiar m-am acomodat foarte bine aici. Pentru mine n-a fost greu deloc. Nimic n-a fost greu. Pentru că mama și tata au lucrat în Japonia toată viața mea și eu am crescut în Nepal fără ei”, explică tânăra.

A fost crescută de bunica ei, în timp ce părinții au lucrat toată viața ei de copil și de adolescentă în Japonia, ca bucătari. Îmi dă și un exemplu: ce a trăit ea este experiența a mii de copii români care au părinții plecați în străinătate.

„Eu am crescut cu bunica mea. E cum se întâmplă cu copiii români. Părinții lor pleacă în străinătate și copiii rămân cu bunicii. Mi-e drag de părinții mei, dar îmi place mai mult de bunica. În fiecare zi vorbesc cu ea, dimineața și seara, după muncă. Viața mea e familia mea. Cel mai mult îmi lipsește când e bolnavă. Sau când sunt sărbători”, mărturisește, zâmbind.

Basanti vrea să fie româncă

Nu a fost acasă niciodată în cei cinci ani. Nici măcar în vacanță. Pentru că vrea să își obțină cetățenia română. Basanti vrea să fie româncă.

„Vreau să îmi iau cetățenie română și după aia, după doi ani, o să îmi iau pașaport românesc. Eu asta vreau, dar nu știu cum va fi”, spune ea.

De ce își dorește cetățenie română?

„Ca să fie majoritatea drepturilor la mine. Acum, pentru că sunt din altă țară, am mai multe regulamente și sunt lucruri pe care nu pot să le fac. Și după ce iau cetățenia, o să fiu un pic mai româncă. O să pot face ce vreau eu”, explică Basanti.

Ce-i place la București?

„Aglomerația”. Da, aia care ne exasperează pe toți.

„Îmi place aglomerația din București. E un oraș viu. Am fost în Constanța și nu am găsit farmacia lângă magazin. Nimic, nimic nu am găsit. Și m-am gândit că mai bine în București, că avem orice aici. E mai ușor. Sunt toate la un loc”, povestește Basanti.

Rai: „Noi, în Nepal, vorbim foarte diferit cu oamenii”

Rai Khagendra are 26 de ani. Are o soră mai mare și un frate mai mic. El e copilul mijlociu.

„Apoi sunt mama și tata. Asta e familia mea. Sora mea mai mare e în Polonia, după ce a fost trei ani în România, iar ceilalți sunt în Nepal”, mă lămurește el.

A trecut un an și jumătate de când e în București. Iar la început i-a fost foarte greu.

„Viața mea aici e foarte diferită față de cea din Nepal. Și așteptările mele au fost diferite. Avem culturi diferite, vorbim diferit și ne comportăm diferit. La început mi s-a părut foarte ciudat. Și greu. Acum sunt bine, m-am obișnuit cu felul în care vorbesc și se comportă românii”, declară Rai.

Ce i s-a părut ciudat? Modul în care românii vorbesc cu prietenii, rudele și cunoștințele mai în vârstă.

„Noi, în Nepal, vorbim foarte diferit cu oamenii. Dacă eu sunt cel mai tânăr, voi vorbi cu cel mai în vârstă cu mult respect. Noi îi respectăm foarte mult pe cei mai în vârstă decât noi, chiar dacă sunt doar câțiva ani diferență. Dar aici românii le spun pe nume.În țara mea n-aș putea face niciodată asta. Le spunem oamenilor `mătușă`, `unchiule`, nu avem voie să le spunem pe nume”, spune Rai.

Foarte greu i-a fost și să se familiarizeze cu limba. Și cu mâncarea.

„Mi se pare foarte diferită mâncarea. Cu ea m-am obișnuit cel mai greu. A fost foarte greu. De fapt, nu, să înțeleg limba a fost cel mai greu. Dacă știi limba, e mai ușor pentru tine. Am simțit asta în viața mea de zi cu zi”, povestește tânărul nepalez.

„Aici am învățat ce înseamnă singurătatea cu adevărat”

Ce îi lipsește din Nepal?

„Mi-e dor de familie. E greu fără familie și fără prieteni. Să știi că eu m-am simțit foarte singur aici. Am învățat ce înseamnă singurătatea cu adevărat. De multe ori, mă simt singur pe lume. La început a fost cel mai greu”, repetă Rai.

Care i se pare, totuși, că e cea mai mare problemă a noastră?

„În primele zile când am venit, nu știam nimic despre cultură sau despre români. Mie mi se pare – și asta e opinia mea – că cea mai mare problemă aici e fumatul. În țara mea oamenii nu fumează atât și așa. Și nu-și aruncă țigările peste tot. Ăsta mi se pare lucrul cel mai greșit în România”, mai spune tânărul.

Peste 200.000 de cetățeni străini în România

În octombrie 2023, România avea un total de 200.243 de cetăţeni străini. 87% dintre aceştia aveau permise de şedere temporară, iar restul erau beneficiari de protecţie internaţională.

În 2024, cota de lucrători străini stabilită de Guvernul României, se ridica la 100.000 de noi angajaţi. Sistemul de cote se referă la reglementarea de către guvern a numărului de imigranți muncitori non-UE care pot fi angajați în țară în fiecare an.

Anul trecut, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a publicat un studiu cu privire la imigrația pentru muncă în România.

Potrivit datelor oficiale, 9% din cei peste 211.000 de angajați din afara țării noastre înregistrați în anul 2023 sunt din Nepal. Pe locul 2 se află cei din Turcia, care reprezintă 8% din totalul muncitorilor. Pe locul trei se află muncitorii din Italia și Sri Lanka.

„Am observat că există multă confuzie legată de oamenii ăștia și e important de spus că migranții veniți să lucreze în România nu sunt asistați social. Ei vin, lucrează, acoperă o lipsă de forță de muncă pe care noi o avem. Iar noi trebuie să ne asigurăm ca stat că drepturile lor sunt respectate și că nu există abuzuri”, a declarat, pentru Antena 3 CNN, Raluca Toader, manager de proiect în cadrul FDSC.