Antena 3 CNN Actualitate Sondaj UE: Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni de calitatea vieţii din oraşul lor

Sondaj UE: Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni de calitatea vieţii din oraşul lor

Sondaj UE: Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni de calitatea vieţii din oraşul lor
Sursa foto: foto: Intact Images
09 Oct 2013   •   13:57

Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni în ceea ce priveşte calitatea vieţii din oraşul în care locuiesc, potrivit unui sondaj realizat de TNS Political & Social la solicitarea Uniunii Europene, informează Mediafax.
   
Sondajul a inclus 79 de oraşe europene, dintre care trei din România: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Piatra Neamţ.
   
82% din bucureşteni sunt mulţumiţi în general de calitatea vieţii, procent care-i plaseazã pe antepenultimul loc în clasamentul capitalelor. În acelaşi timp, majoritatea procentelor legate de cetãţenii mulţumiţi de calitatea vieţii din capitalele europene în care trãiesc sunt de peste 90%.

De exemplu, comparativ cu situaţia din Bucureşti, 97% din locuitorii din Copenhaga sunt mulţumiţi de calitatea vieţii din oraşul lor, urmaţi de cei din Amsterdam, cu 96%, şi Stockholm, tot cu 96%.
   
Procentul bucureştenilor mulţumiţi este mai mare decât cel al locuitorilor din Roma (80%) şi Atena (52%).
   
În schimb, 96% din clujeni şi 95% din locuitorii din Piatra-Neamţ s-au declarat satisfãcuţi de calitatea vieţii în oraşele lor.
   
În ceea ce priveşte transportul public, doar 49% din bucureşteni sunt mulţumiţi, iar 34% reclamã calitatea slabã a acestuia. 64% din bucureşteni, 66% din locuitorii din Piatra-Neamţ şi 49% din clujeni sunt total nemulţumiţi de serviciile medicale.
   
Cele mai bune servicii medicale sunt, potrivit celor intervievaţi, în Viena, Amsterdam şi Luxemburg.
   
Bucureştenii ocupã ultimele locuri şi când vine vorba de satisfacţia legatã de facilitãţile sportive şi de viaţa culturalã. Numai 40% din bucureşteni sunt mulţumiţi de facilitãţile sportive şi 71% de viaţa culturalã.
   
44% din bucureşteni reclamã calitatea slabã a sistemului educaţional şi a şcolilor, fiind, din acest punct de vedere, pe penultimul loc.
   
Starea strãzilor şi a clãdilor este motiv de nemulţumire pentru 47% din bucureşteni, depãşiţi doar de locuitorii din Sofia, Atena şi Roma.
   
Dacã 90% din clujeni se simt în siguranţã în oraşul lor, numai 52% din bucureşteni au acest sentiment, gradul de nesiguranţã fiind mai ridicat doar în Sofia şi Atena.
   
Nici la capitolul încredere reciprocã bucureştenii nu stau mai bine, clasându-se pe ultimele locuri. 64% nu au încredere în ceilalţi locuitori, spre deosebire de clujeni. 75% din clujeni au încredere în concitadinii lor.
   
62% din bucureşteni sunt complet nemulţumiţi de calitatea serviciilor administrative, iar 82% de calitatea aerului.
   
Pe de altã parte, locuitorii Bucureştiului se aflã în prima parte a clasamentului când vine vorba de posibilitatea de a gãsi uşor un loc de muncã (41%), iar 51% considerã cã pot gãsi locuinţe la preţuri rezonabile.
   
91% din locuitorii din Piatra-Neamţ considerã cã trãiesc într-un oraş curat, în timp ce 69% din bucureşteni nu vãd Capitala ca pe un oraş curat.
   
În ceea ce priveşte viaţa personalã, 75% din bucureşteni sunt mulţumiţi, iar 63% apreciazã cã au o situaţie financiarã bunã.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close