Antena 3 CNN Actualitate Sorin Cîmpeanu: ”Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers!”

Sorin Cîmpeanu: ”Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers!”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că ”părinții și bunicii sunt responsabili de sănătatea copiilor” în condițiile în care reprezentanții unei asociații de părinți au protestat, joi dimineață, în fața Ministerului, nemulțumiți de decizia ca școlile să rămână deschise peste rata de incidență de 6 la mie.

Sorin Cîmpeanu: ”Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers!”
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    30 Sep 2021   •   11:58

Întrebat dacă România își permite, în acest moment, să mențină școlile deschise chiar și în localitățile unde incidența trece de 6 la mia de locuitori, Sorin Cîmpeanu spune că ”nu copiii trebuie să mai plătească pentru greșelile adulților”. 

“Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers: părinții și bunicii sunt responsabili de sănătatea copiilor”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

“Controlul respectării regulilor sanitare în scoli trebuie puternic consolidat. La un an și jumătate de la declanșarea pandemiei cred că nu ne mai putem permite să facem tot copiii și școala să plătească greșelile noastre, ale adulților”, a continuat ministrul, potrivit Edupedu.ro

Joi dimineața, o asociație de părinți a protestat în fața Ministerului. Oamenii sunt nemulțumiți de decizia autorităților de a menține școlile deschise peste rata de incidență de 6 la mie.

Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori

Ministrul Educației a anunțat, referitor la scenariile de funcționare a școlilor, că Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase a decis decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.

Grupul a mai decis adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Națională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

„După această primă etapă urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor Educației și Sănătății să opereze modificări în ordinul comun, în concordanță cu hotărârile adoptate. Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcționare a școlilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

×
Subiecte în articol: Sorin Cîmpeanu şcoli
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close