Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori

Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:32 29 Sep 2021 Modificat la 18:37 29 Sep 2021
sorin-cimpeanu-romania-educata-716657

Ministrul Educației anunță, referitor la scenariile de functionare a școlilor, că Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase a decis decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.

Grupul a mai decis adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Națională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

„După această primă etapă urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor educației și sănătății să opereze modificări în ordinul comun, în concordanță cu hotărârile adoptate. Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcționare a școlilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, transmite Cîmpeanu.

Situația școlilor, în celelalte țări europene

Cele mai multe țări europene nu prevăd niciun fel de prag pentru închiderea școlilor. Se merge pe principiul închiderii punctuale, atunci când apar focare într-o școală sau alta.

De exemplu în Spania, autorităţile au decis să depună toate eforturile pentru a ţine şcolile deschise. Pentru acest an, în cazul unei rate mari de infectare într-o comunitate, elevii de liceu vor trece în sistem hibrid. Atenţie, însă, peste 75 din populaţia Spaniei este vaccinată, iar peste 80% dintre copiii cu vârsta între 12 si 19 ani s-au vaccinat.

Danemarca! Aici, covid 19 nu mai este considerată o boală critică. 75% din populaţie e vaccinată, astfel nu exista un prag pentru ca şcolile să se închidă.

În Olanda, unităţile de învăţământ sunt deschise şi asa vor rămâne, spun guvernanţii. Iau măsuri izolat atunci când apare un caz într-o şcoală, dar mai mult decât atât, pentru elevii nevaccinaţi, statul oferă teste gratuite acasă pentru a se testa de două ori pe săptămână. Ce au toate aceste ţări în comun însă? Procentul foarte ridicat de vaccinare,

Soluțiile statelor europene pentru a ține școala deschisă

SPANIA

- nu există prag de infectare la care scolile să se închidă

-peste 75% din populaţie vaccinată

- peste 80% dintre copiii cu vârsta între 12 şi 19 ani sunt vaccinaţi

DANEMARCA

- şcolile cu prezenţă fizică

-COVID 19 nu mai este considerată o boală critică

- -peste 75% din populaţie vaccinată

OLANDA

- nu există prag pentru închiderea şcolilor

-77,9% din populaţia adultă este vaccinata

 

×
x close