Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu, anunț despre stadiul lucrărilor pe Autostrada A7: "Se poate face până la finalul anului"

Sorin Grindeanu, anunț despre stadiul lucrărilor pe Autostrada A7: "Se poate face până la finalul anului"

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a prezentat stadiul lucrărilor pe sectoarele autostrăzii A7.

Sorin Grindeanu, anunț despre stadiul lucrărilor pe Autostrada A7: "Se poate face până la finalul anului"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Apr 2024   •   14:15

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că până la sfârșitul anului s-ar putea circula pe autostradă de la Focșani la Buzău.

"Suntem optimiști, eu v-am spus ce se poate face”, a adăugat Grindeanu.

Declarațiile au fost făcute în timpul unei vizite pe șantierul Centurii orașului Bârlad.

"Suntem optimiști că până la sfârșitul anului vom putea circula pe autostradă de la Focșani la Buzău, ba chiar și pe o parte din lotul de la Adjud”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a prezentat stadiul lucrărilor pe sectoarele A7.

"Avem 13 loturi de autostradă pe A7 de la Ploiești la Pașcani prin PNRR, se lucrează pe absolut toate.

Termenele de finalizare sunt patru anul acesta și celelalte nouă anul viitor. Eu cred că șase și jumate vor fi date în trafic anul acesta”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ministrul Grindeanu a mai spus că este mulțumit de evoluția lucrărilor.

"Perioada romantică din trecut în care unele companii, în special străine, veneau cu sute de ingineri și apoi cu o sută de avocati ca sa câștige claimuri s-a terminat. (...) Am convenit cu constructorul să nu stăm să dăm in circulație loturi întregi. (...) Eu v-am spus ce se poate face până la finalul anului, sunt foarte mulțumit”, a precizat Sorin Grindeanu.

×
Subiecte în articol: Autostrada A7 Sorin Grideanu
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close