Antena 3 CNN Actualitate Sorina Pintea: S-a decis modificarea Legii salarizării

Sorina Pintea: S-a decis modificarea Legii salarizării

Sorina Pintea: S-a decis modificarea Legii salarizării
08 Mai 2018   •   20:35

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi la Guvern că în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverşilor ordonatori principali de credite.

"În cadrul întâlnirii de astăzi, organizată de premierul României, s-au făcut propuneri liderilor sindicali pentru deblocarea discuțiilor apărute în sistemul de sănătate. Așa cum știți, premierul României a avut discuții și cu managerii de spitale, în urma acestor discuții constituindu-se un grup de lucru format din manageri din subordinea autorităților locale, din subordinea MS, spitale de monospecialitate, institute de importanță națională.

S-a ajuns la concluzia că legea salarizării și regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverșilor ordonatori principali de credite. Pot să vă dau un exemplu cel puțin hilar, din punctul nostru de vedere: două spitale au declarat că au avut scăderi salariale față de decembrie 2016. Spitalul Județean Arad: din 1.959 de angajați, 1.820 au avut scăderi salariale. Focșani: din 1.366, 1.307 au avut scăderi salariale.

În urma discuțiilor de astăzi, s-a decis modificarea legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienții de ierarhizare și nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca și regulă salarială", a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Munci, Lia Olguța Vasilescu, a precizat cum va fi modificată legea.

 "Am făcut calcule peste calcule. (..) Am încheiat un acord cu 7 puncte. (..)Am fost de acord să renunţăm la greva de pe 11 mai. Suntem mulţumiţi de discuţiile purtate azi", a declarat, la rândul său, Leonard Bărăscu, reprezentant SANITAS.

Acordul prevede:

1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa.

2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

3) Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017.

5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

6) Reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.

7) Echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close