Antena 3 CNN Actualitate Stafilococul auriu, CAUZA toxiinfecţiilor alimentare cu repetiţie de la Satu Mare

Stafilococul auriu, CAUZA toxiinfecţiilor alimentare cu repetiţie de la Satu Mare

Stafilococul auriu, CAUZA toxiinfecţiilor alimentare cu repetiţie de la Satu Mare
Sursa foto: Foto: nickcampos.com
19 Iun 2013   •   16:48

Mâncarea servită la restaurantul din Satu Mare, unde s-au intoxicat peste 100 de persoane, era infestată cu stafilococ auriu. Ancheta a stabilit că purtătoarea infecţiei a fost bucătăreasa care a gătit atât la banchetul elevilor cât şi la botezul de a doua zi.

Inspectorii teritoriali de muncă îi verifică acum pe toţi angajaţii care au participat la cele două evenimentele şi asta pentru că, la scurt timp de la demararea anchetei, mulţi dintre ei şi-ar fi declarat identităţi false.

Restaurantul a fost închis şi a primit până acum 2 amenzi. Una de 6.000 de lei iar alta de 20.000 de lei.

Autorităţile din judeţul Satu Mare au sigilat sâmbătă spaţiile de depozitare şi bucătăriile restaurantului în care s-au îmbolnăvit în total peste 70 de persoane, după ce episodul cu toxiinfecţie alimentară s-a repetat.

În noaptea de joi spre vineri 55 de persoane, din care 51 de elevi, au ajuns la spital, cu toxiinfecţie alimentară, după ce au sărbătorit absolvirea clasei a VIII-a, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă alte 21 de persoane au ajuns la urgenţe după ce au participat la un botez la acelaşi local.

×
Subiecte în articol: Satu Mare stafilococ auriu
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close