Antena 3 CNN Actualitate Statul român își abuzează cetățenii. Câți români au avut experiențe neplăcute cu instituțiile publice | Studiu

Statul român își abuzează cetățenii. Câți români au avut experiențe neplăcute cu instituțiile publice | Studiu

Peste 70% dintre români au fost victime ale unui abuz comis de instituțiile statului sau de reprezentanții lor. Acesta este rezultatul unui sondaj din cadrul proiectului "Fii informat, NU abuzat!", condus de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

Statul român își abuzează cetățenii. Câți români au avut experiențe neplăcute cu instituțiile publice | Studiu
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Feb 2022   •   08:53

Aproape 47% dintre cei care au participat la sondaj între aprilie 2021 şi ianuarie 2022 spun că au fost victimele abuzurilor comise de instituțiile statului de șase ori în viața lor. Iar 26% dintre participanţi spun că au fost victime ale unui astfel de abuz de peste şapte ori. Asta înseamnă că 73% dintre cei chestionaţi au fost victime ale unui abuz în instituțiile statului.

Conform statisticilor Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului, cei mai mulţi oameni au încercat să facă ceva ca să oprească abuzurile. Aproape 25% dintre participanţi au depus petiții și sesizări, aproximativ 21% au atras atenția instituției asupra neregulilor sesizate verbal. Peste 9% au apelat la justiție, iar aproape 6% dintre participanţi au arătat exact funcţionarilor că procedează greșit şi au reuşit astfel să rezolve până la urmă problemele.

Domeniile în care s-au întâlnit cel mai frecvent abuzuri au fost Justiția, probleme care țin de competențele Unităților Administrativ-Teritoriale și sistemul de sănătate.

Dacă aţi fost victima abuzurilor autorităților, puteţi consulta ghidul redactat de cei din echipa proiectului "Fii informat, nu abuzat". Aveţi acolo toţi paşii pe care îi puteţi urma ca să dezvăluiţi abuzurile şi să îndreptaţi lucrurile. Ghidul conţine 50 de materiale practice pentru a-i ajuta pe cetățeni să își rezolve problemele, fără costuri.

Câte persoane au fost victime ale unui abuz comis de instituțiile statului

-46,84% au întâmpinat maximum șase situații de abuz

-26,63% au fost victime ale unui astfel de abuz de peste şapte ori

TOTAL: 73,84% victime ale unui abuz comis de instituțiile statului sau de reprezentanții acestora

Câte victime ale unui abuz comis de instituțiile statului au luat măsuri

-24,28% dintre victime nu au acționat în niciun fel

-24,92% au depus petiții și sesizări

-21,39% au atras atenția instituției

-5,88% au rezolvat situaţia cu funcţionarii

 

×
Subiecte în articol: stat abuz cetateni romani
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close