O anchetă în care un profesor de la Colegiul de Arte din Baia Mare este acuzat că a pipăit o elevă, bate pasul pe loc de aproape un an. Cadrul didactic predă în continuare cursuri unu la unu cu elevii.
Consiliul Concurenței a demarat o investigație împotriva Apple privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență pe piața publicității, prin aplicațiile pe dispozitivele mobile iOS.
Caz grav în Bistrița! O copilă de 14 ani, rămasă însărcinată, a fost exploatată constant de mama concubinului său. Adolescenta era abuzată permanent și trimisă la cerșit.
Un fost primar din Caraș-Severin a fost reținut de DIICOT după ce a abuzat o fată de 11 ani. Bărbatul recidivist a convins-o pe mama fetei să-și oblige fiica să întrețină relaţii intime cu el.
Fosta soţie a lui Laurenţiu Duduianu, unul dintre interlopii cunoscuţi din Capitală, a fost reţinută după ce şi-ar fi agresat fetiţa în vârstă de trei ani.
După descoperirea căminelor groazei din toată țara, a fost lansată o aplicație prin care vârstnicii și bolnavii internați pot sesiza autoritățile dacă sunt abuzați.
O fetiţă în vârstă de 11 ani, din Bucureşti, a fost abuzată de paznicul unei săli de jocuri în timp ce purta ochelari de realitate virtuală şi nu vedea ce i se întâmplă.
În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, jumătate dintre ele, 554, s-au petrecut în familie, susține ministrul Familiei Gabriela Firea, într-un mesaj cu ocazia Zilei Europene privind Protecția Copiilor împotriva exploatării sexuale.
Aurel Bălăşoiu, deputatul exclus din PSD, se apără şi spune că nu este el în imaginile compromiţătoare cu un tânăr, după cum a declarat, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.
Interviu exclusiv acordat de un procuror pentru Antena 3 CNN, în care vorbește despre ucigașii de suflete. Aproximativ 1.000 de minori au fost abuzați anul trecut în România.
În 2021, au fost semnalate 16.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor, dintre care 14.000 în familie, a anunțat sâmbătă Gabriela Firea, ministrul Familiei.
Papa Francisc a luat astăzi decizia de a exclude din rândurile Bisericii Catolice un preot în vârstă de 88 de ani pentru abuzuri asupra minorilor. Fostul preot era din dioceza catolică Osnabruck, din nord-vestul Germaniei.
Polițiștii au percheziționat astăzi biroul de resurse umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara în urma unei plângeri. A fost deschis un dosar in rem pentru abuz în serviciu.
Copiii din România și Filipine sunt victime ale unei rețele internaționale de pedofili condusă de actorul britanic Eamon Goodfellow. Acesta ar fi ordonat exploatarea sexuală a copiilor și difuzarea imaginilor către rețeaua de pedofili cu ramificații pe două continente.
Premiile Gopo din acest an au avut parte de o atenție sporită din cauza declarației pline de curaj a actriței Viorica Vodă. Ea a vorbit despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică și în lumea teatrului din România.
Actorul Johnny Depp a mărturisit marți că procesul său pentru defăimare în valoare de 50 de milioane de dolari împotriva lui Amber Heard a fost motivat de dorința lui de a clarifica acuzațiile ”odioase și tulburătoare” de abuz pe care fosta sa soție le-a făcut împotriva lui în urmă cu șase ani și de a-i împiedica pe prietenii și cunoștințele săi să creadă că este un ”mincinos”.