Antena 3 CNN Actualitate Agresorul care a răpit și abuzat cele două fetițe din Brașov, arestat preventiv

Agresorul care a răpit și abuzat cele două fetițe din Brașov, arestat preventiv

Bărbatul de 42 de ani care a răpit și violat cele două fetițe din Brașov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Agresorul care a răpit și abuzat cele două fetițe din Brașov, arestat preventiv
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    13 Noi 2022   •   19:12

A fost eliberat în urmă cu doi ani, în baza legii recursului compensatoriu, din penitenciar, unde ispășea o pedeapsă pentru viol.

Instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, față de bărbatul în vârstă de 42 de ani care forţat, pe rând, fetele de 10, respectiv 12 ani să întreţină mai multe raporturi şi acte sexuale, într-o parcare situată pe DN10, între localitatea Întorsura Buzăului şi Buzău, dar şi în localitatea Valea Nicovani din judeţul Prahova.

Agresorul s-a prezentat ca fiind prieten al iubitului mamei fetelor și le-a luat vineri la un "grătar". 

Sâmbătă, pe numele celor două fete a fost emisă alerta "răpire minori" și au fost găsite în Prahova.

Potrivit prim-procurorului Claudiu Sandu, bărbatul a fost eliberat din închisoare în noiembrie 2020, legea recursului compensatoriu. În penitenciar, acesta ispășea o pedeapsă pentru că a violat o minoră.

Prima mărturie a mamei celor două fetițe de 10 și 12 ani răpite și violate de prietenul tatălui lor, un muncitor de acolo din sat, din Braşov, a fost prezentată duminică, la Antena 3 CNN.

Femeia recunoaşte că omul a încercat să o mituiască pe ea şi pe iubitul ei cu bere şi ţigări ca să le lase pe minore să meargă cu el la grătar.

Mama fetelor spune că le-a dat o sticlă cu bere și niște țigări, pentru a lăsa fetele să meargă cu el la grătar. 

Mai povesteşte că soţul ei se împrietenise cu acest bărbat de câteva săptămâni.

Cele două fetiţe din Braşov au fost batjocorite de Constantin Zapan, bărbatul care le-a luat cu voia mamei lor pentru "a le duce la un grătar".

Aşa cum de altfel suspectul a şi recunoscut în timpul audierilor, cele două fetiţe de 10 şi 12 ani au fost abuzate de mai multe ori pe parcursul celor 24 de ore în care suspectul le-a ţinut ostatice.

Mai mult, poliţiştii au descoperit că fetiţele au fost abuzate în mai multe locuri unde Zapan, aflat pe lista agresorilor sexuali din România, a parcat maşina.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Brașov Constantin Zapan rapire abuz
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close