Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr a fugit din arest la domiciliu și a dat nas în nas cu jandarmii. Ce le-a spus forțelor de ordine

Un tânăr a fugit din arest la domiciliu și a dat nas în nas cu jandarmii. Ce le-a spus forțelor de ordine

Un tânăr din Medgidia a dat, ieri seară, nas în nas cu jandarmii după ce a fugit din arestul la domiciliu. Bărbatul a fost predat pe mâna poliției.

Un tânăr a fugit din arest la domiciliu și a dat nas în nas cu jandarmii. Ce le-a spus forțelor de ordine
Sursa foto: IPJ Constanța
de Ioana Mircea    |    09 Apr 2023   •   12:53

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Constanța au observat ieri seară în jurul orei 20.30, un tânăr care era interesat de bunurile aflate în mașinile parcate pe Aleea Topolog.

La vederea jandarmilor, acesta a schimbat direcția de deplasare și foarte grăbit încercat să se îndepărteze de oamenii legii care, după aproximativ 50 metri, l-au ajuns din urmă și l-au somat să se oprească.

Întrebat fiind despre motivul prezenței în zonă, acesta le-a spus jandarmilor că este din comuna Cobadin și că iși caută fratele care are obiceiul de a frecventa barurile și sălile de jocuri din zonă.

În momentul verificării tânărului, jandarmii au constatat că acesta figura ca fiind în arest la domiciliu. La efectuarea controlului corporal, au găsit asupra sa două cuțite de bucătărie de dimensiuni considerabile.

Citește și: Doi dealeri au fost prinși în flagrant când preluau nouă kilograme de droguri, în Timișoara

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a fost condus la sediul poliției și mai apoi predat lucrătorilor din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia pentru luarea măsurilor legale.

×
Subiecte în articol: Constanța
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close