Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr a murit sub ochii iubitei, într-un cumplit accident în Perieni, Vaslui

Un tânăr a murit sub ochii iubitei, într-un cumplit accident în Perieni, Vaslui

Un tânăr de 18 ani a murit sub ochii iubitei sale, după ce ambii au fost aruncaţi dintr-o maşină, în urma unui grav accident produs la Perieni, în judeţul Vaslui.

Un tânăr a murit sub ochii iubitei, într-un cumplit accident în Perieni, Vaslui
Sursa foto: ISU Vaslui
de Lili Trifu    |    14 Oct 2022   •   09:57

Tânărul se afla la volanul unui autoturism, iar iubita sa se afla pe locul din dreapta. Niciunul dintre cei doi nu purta centura de siguranţă, iar la un moment dat, în zona localităţii Perieni din Vaslui, tânărul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat de mai multe ori.

În urma accidentului, atât şoferul, cât şi iubita lui, o fată în vârstă de 17 ani, au fost proiectaţi în afara maşinii, fiind grav răniţi.

Salvatorii de pe ambulanţă l-au găsit pe adolescent în sanţ, inconştient. Au reuşit să îl menţină în viaţă şi l-au dus la Spitalul Municipal Bârlad, însă starea lui s-a înrăutăţit, iar băiatul a murit.

Fata avea mai multe răni la picioare, când a fost găsită de medici. A fost transportată la acelaşi spital, apoi a fost trimisă în stare gravă cu elicopterul la Spitalul din Iaşi.

"Începând cu ora 02:25, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurare măsuri PSI,  evaluarea victimelor și acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident rutier produs pe DJ 243, în apropiere localității Perieni, comuna Perieni.

La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C (ambulanță încadrată cu medic) aparținând SAJ Vaslui. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane (un băiat de 18 ani și o fată în vârstă de 17 ani). La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două victime aruncate/proiectate dintr-un autoturism răsturnat, una dintre victime fiind în stare de inconștiență. Circulația a fost întreruptă pe ambele sensuri de mers.

Băiatul în vârstă de 18 ani a fost găsit aruncat într-un șanț și în stare de inconștiență. Victima prezenta multiple traumatisme și a fost preluat de echipajul ambulanței SAJ Vaslui, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.

Cea de-a doua victimă, o fată în vârstă de 17 ani a fost găsită în stare de conștiență și prezenta plăgi la nivelul membrelor inferioare. Victima a primit primul ajutor si a fost transportată la UPU din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști", se arată într-o informare a ISU Vaslui.

×
Subiecte în articol: Perieni accident Vaslui
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close