Antena 3 CNN Actualitate Testul simplu care îţi arată dacă uleiul de măsline este autentic sau fals. Așa poți afla imediat dacă este contrafăcut

Testul simplu care îţi arată dacă uleiul de măsline este autentic sau fals. Așa poți afla imediat dacă este contrafăcut

Din păcate, uleiul de măsline se află pe lista produselor ușor de falsificat, însă există câteva teste simple care ne ajută să ne dăm seama dacă cel pe care l-am cumpărat este autentic sau contrafăcut.

Testul simplu care îţi arată dacă uleiul de măsline este autentic sau fals. Așa poți afla imediat dacă este contrafăcut
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Apr 2024   •   14:00

În prezent, uleiul de măsline este ușor de falsificat, fiind vorba despre un real pericol la adresa sănătății.

Obținerea unui produs autentic include costuri ridicate, motiv pentru care, în multe cazuri, este aleasă varianta mai simplă, care presupune amestecarea uleiului de măsline cu uleiuri ieftine, de calitate slabă.

În plus, se adaugă coloranți și arome, astfel încât produsul rezultat să fie cât mai convingător.

Potrivit specialiștilor, uleiul de măsline autentic conține acizi grași liberi (FFA). Un procent de 0,2% arată că uleiul este unul de calitate.

Din fericire, există câteva metode care ne pot ajuta să aflăm dacă uleiul de măsline cumpărat este fals sau nu.

Cum ne putem da seama dacă uleiul de măsline este fals sau nu

Există câteva teste care ne ajută să aflăm dacă uleiul de măsline extravirgin este autentic sau contrafăcut.

Se toarnă 3-4 linguri de ulei de măsline într-un recipient de sticlă, apoi se sigilează bine. Se lasă în frigider pentru 24 de ore. Dacă uleiul rămâne lichid după ce a stat în frigider, atunci nu este ulei de măsline pur, ci este combinat cu alte ingrediente de calitate inferioară.

Un alt test presupune îmbibarea unui fitil în ulei de măsline și aprinderea acestuia. Pentru siguranță, înainte de a-l aprinde, puneți fitilul pe o farfurie sau într-un recipient de sticlă. Dacă fitilul arde, însă fără să producă fum, atunci este ulei de măsline adevărat. 

Studiile au demonstrat faptul că uleiul de măsline extravirgin are numeroase beneficii pentru sănătate, precum: protejarea sănătății cardiovasculare, îmbunătățirea funcției cognitive și sprijinirea digestiei, notează doc.ro.

×
Subiecte în articol: ulei de masline falsificat
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close