Florin Mircea Buliga, bărbatul care și-a omorât soția și cei doi copii, continuă să șocheze. În vârstă de 43 de ani, asasinul ținea un fel de jurnal, însemnări zilnice pe agende vechi, depozitate în biroul său din Centrul Vechi din orașul de sub Tâmpa.
„8.03.2018
Un fel de testament
Mulțumesc lui Dumnezeu, Creatorul nostru, mulțumesc oamenilor prin care El a lucrat pentru transformarea mea.
Evenimentele din ultima perioadă, dar nu numai, m-au determinat să scriu aceste rânduri care poate vor fi sau nu citite de către vreunul dintre apropiații mei dragi. Am scris multe, dar mai ales despre bani și strategia de a dezvolta ceea ce a devenit încet, încet, proiectul vieții mele. Despre mine mai puțin. De ce am intitulat în felul acesta, scrisoarea mea? Testamentul de obicei se scrie atunci când simți că e nevoie să lași lucrurile ”pământești” într-o oarecare ordine, atunci când vei pleca din această viață. Fiecare își alege momentul sau poate nu, dar când omul simte că i-a venit ”vremea”, dacă are puțină conștiință se va gândi ce lasă în urma lui, material și emoțional.
Când trăiești în dependențe 30 de ani,
Dependență care îți rănește și închide sufletul
Și apoi îl descoperi pe Dumnezeu, care îți luminează ființa
Nu poți fi decât recunoscător pentru fiecare clipă
Mulțumesc!
În astfel de momente, îți faci un fel de ”evaluare”, care include mai multe aspecte, ce ai și ce n-ai. Ce-ai făcut și ce nu, pe cine ai rănit și pe cine ai aproape, etc. Totul este în funcție de cum ai ales să-ți trăiești viața si spre ce te-ai orientat până în acel moment. E mult de spus pe această temă, însă dacă voi avea timp voi scrie mai amănunțit despre perspectiva din care privesc eu aceste lucruri importante.
De ce mi-aș scrie un testament la vârsta de 44 de ani? Oamenii trăiesc mai mult. Și își doresc acest lucru. E ceva normal să ne bucurăm, să fim fericiți și acest lucru să se petreacă o perioadă cât mai lungă. Dar OARE chiar trăim așa? Oare chiar așa stau lucrurile? Oare ne îndreptăm spr direcția pentru care am venit ca ființe de lumină pe acest Pământ? Sau dacă nu suntem ființe de lumină, ce suntem? Un bun prieten îmi spunea că nu suntem decât apă, pământ și puțin căcat.
NIMIC întâmplător… chiar este adevărat (emoticon smiley desenat n.n.)
Noi însă avem DARUL de a ALEGE
9.03.2018
O bună parte din existența mea, am petrecut-o sub imperiul unui gând ascuns, precum că voi muri la vârsta de maxim 38 de ani, vârstă la care a decedat și mama mea, eu atunci având vârsta de 14 ani și 6 luni (20 sept 1988). Cifra 6 a avut o semnificație aparte pentru mine. Data nașterii, numărul cifrelor din numele meu și altele, am corelat de multe ori cifra 6 cu diferite întâmplări din viață. Linia vieții din palma mea stângă a fost un fel de enigmă pentru cei care au încercat să ”citească” în ea.
Acuma spre exemplu la 44 de ani, gândesc că mi-a venit ”sorocul”, 38 ani + 6 = 44 (emoticon smiley n.n.)
Fiul meu are 13 ani și 6 luni… Toate acestea bineînțeles că sunt în mintea mea și pot fi simple închipuiri, poate voi mai trăi încă 44 de ani, poate nici o zi, ce știu eu, nu știu nimic.
Nu aceste calcule m-au determinat să scriu… sau mai bine zis ele au avut o contribuție, însă una mai mică.
Testament zilnic
12.03.2018
Nu te-am uitat, doar am luat o mică pauză, pauză în care am avut iarăși de învățat alte chestiuni legate de percepție, de planuri (sic) etc.
Testamentul zilnic poate fi doar un jurnal în cazul meu însă, pot să zic că a fost determinat de ”reînvățarea” mea care a început în 1 ianuarie 2017. A fost ziua din care nu am mai băut alcool, până în momentul de față.
Este mult de povestit despre ”EU” și alcool, practic toată viața mi-a fost marcată de acest ”prieten”, într-un fel sau altul. Probabil voi scrie destul despre bătălia asta, nu știu însă dacă îmi permite TIMPUL (emoticon smiley n.n.) să fac acest lucru.
Pot spune că în DEC 2011 m-am autodiagnosticat ca fiind alcoolic, acest lucru l-am făcut după ce am citit propriul meu forum pe net (ALCOOLHELP). În felul ăsta am descoperit cu mare bucurie că sunt mulți alții fix ca mine. De atunci a început procesul meu de recuperare și transformare.
De atunci încă din DEC 2011 am citit și reținut importanța lui AZI. Am reținut doar că este esențial într-o existență abstinența, nu știam ce înseamnă, cum se face, de altfel într-un fel eram convins că am înțeles și știu. Asta mi-a creat o (neinteligibil n.n.) care m-a ținut captiv încă 6 ani de alcoolism activ. 6 ani în care am ignorat multe, dar acest AZI ACUM, prezentul adică a fost cel la care am pus o limită gravă astfel încât am stat departe de mine, de Dumnezeu sau Puterea Superioară, cum vrea fiecare să-l denumească pe Creator.
13.03.2018
Testamentul meu de fapt este aici și tot ce mă înconjoară, mă gândesc. Obiectele mele, vorbele și faptele mai ales.
Mi-am dat seama că vorbind cu tine însuți este un lucru valoros. Mi-am dat seama că ascundem în noi potențial mult mai mare decât ne imaginăm. Și de fericire și de durere și de cunoaștere și de suferință. Depinde de Alegerile noastre. Și de Credința noastră.
Cei din jurul nostru înțeleg doar ceva din mine. La fel e valabil și inversul.
Acum 7 zile, miercuri, am trecut printr-un episod ce poate fi catalogat drept nebunie. Acum vreo două săptămâni, când am ajuns la Poliție, a fost un alt episod mai de soi (emoticon smiley n.n.) decât ultimul. Dacă ar fi să povestesc unui psihiatru acele momente, cu siguranță ar avea ce discuta cu mine ( după părerea lui). Dar mă întreb, oare ceilalți mulți ani, ani în care mi-am bătut joc și am trăit într-un soi de nonsens, cum i-aș putea cataloga?
Eu am o părere clară despre asta, acei ani au fost ani de nebunie, de lipsă de credință, de lipsă de iubire… Dar au fost ani în care totuși mi-am dorit ceva, se pare că am avut îngerii mei păzitori care au avut grijă de mine. Le mulțumesc! (desenează o inimioară n.n.)
Ultima întâmplare, fiind cu Monica (soția sa, prima victimă a criminalului n.n.), am aflat un adevăr zguduitor. Sau cel puțin așa l-am perceput eu. Au fost acele momente de panică justificată a Monicăi. Atunci au fost momente în care mi s-au relevat câteva lumi ( neinteligibil, se distinge doar ”extra..” n.n.). credeam că am să mor în scurt timp și doream să îmi iau cumva rămas bun. Nu am reușit acest lucru… Conștientizam cumva sau poate doar verbalizam în sensul că poate acel moment va trece și voi supraviețui, dar chiar și așa am observat distanța imensă dintre Monica și mine. Omul când este disperat vorbește din sine” scrie cancan.ro.
