Antena 3 CNN Actualitate STB şi-a deschis porţile. Locul în care puteţi vedea cele mai noi mijloace de transport din Bucureşti

STB şi-a deschis porţile. Locul în care puteţi vedea cele mai noi mijloace de transport din Bucureşti

Societatea de Transport Bucureşti (STB) şi-a deschis porţile, miercuri, celor interesaţi să vadă cele mai noi mijloace de transport în comun achiziţionate de Municipalitate: troleibuzul Solaris, autobuzul electric BMC şi tramvaiul Astra.

STB şi-a deschis porţile. Locul în care puteţi vedea cele mai noi mijloace de transport din Bucureşti
Sursa foto: Societatea de Transport București - STB SA/ Facebook
de Silvia Preda    |    24 Ian 2024   •   16:34

Copiii pasionaţi de transport au avut prilejul să viziteze, la Depoul Dudeşti, tramvaiul de epocă Rathgeber, un vagon tip restaurant, precum şi atelierele de mentenanţă şi reparaţii din cadrul Depoului Dudeşti.

Cele mai vizitate exponate au fost tramvaiele care au circulat în Bucureștiul interbelic și între anii ‘50 -‘80:

- modelul Siemmering (1911);

- Thomson (1927);

- V09 Thomson (1934);

- V56 - făcut la Atelierele Centrale ale ITB după model Thomson;

- Ep/ v3a - (1956) - model optimizat în Atelierele centrale ale ITB, în colaborare cu Electroputere Craiova.

De un interes deosebit s-a bucurat și noua flotă a STB:

- Tramvaiul Imperio;

- Troleibuzul Solaris;

- Autobuzul electric BMC GRANTON.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări imagini cu mijloacele de transport în comun.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Suntem onorați că am reușit să adunăm aici, la Depoul Dudești, de Mica Unire, peste 3.000 de bucureșteni. Interesul oamenilor pentru transportul public, pentru istoria STB este îmbucurător.

Îi asigur că vom continua să investim pentru modernizarea flotei și a infrastructurii de transport pentru a le oferi călătorii confortabile și în siguranță.

Vă mulțumim ca mergeți cu STB", a declarat directorul general al STB SA, Daniel Istrate.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close