Guvernul a luat decizia de a abroga OUG 51/2019, după ce FACIAS a atras atenţia asupra situaţiei celor peste 125.000 de elevi cu domiciliul în altă localitate, care fac naveta zilnic pentru a ajunge la şcoală.
Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport din România, avertizează că o astfel de măsură va paraliza transportul județean și nu va rezolva fondul problemei.
"În momentul de faţă şi chiar de la apariţia OUG 51, transportul elevilor scolarizați în altă localitate decât cea de domiciliu a fost efectuat şi va fi în continuare. Problema este de decontare, cine acoperă costul transportului. Consiliul Naţional al Elevilor susţine 100% punctul nostru de vedere, soluţiile depistate de noi fiind pe Legea educaţiei, nu pe OUG 51, care vizează întreg transportul judeţean şi nicidecum doar categoriile care beneficiază de facilităţi, defavorizate sau sociale, în cazul cărora se aplică facilităţile la transport.
Aşadar, o abrogare a OUG 51 nu face decât să paralizeze întreg transportul judeţean, nerezolvând problema elevilor. Acum două săptămâni, am avut o discuţie cu doamna Turcan, am încercat să am o discuţie mai elaborată, dar nu s-a putut. Punctul de vedere juridic este trimis deja la domnul premier, de aseară. Sper să se aplece la nivel de specialişti cu celeritate pe toate aspectele juridice pe care le-am prezentat şi să înţeleagă faptul că nu rezolvă nimic, dincontră, blochează. Este nefiresc ca o astfel de măsură să se ia fără o discuţie cu reprezentanţii transportatorilor şi ai dezvoltării regionale", a declarat Augustin Hagiu la Antena 3.
"Eu nu am pretenţia ca doamna Turcan să priceapă, la nivel de elemente juridice, ceea ce înseamnă legislaţie naţională şi europeană. Avem, la nivel european, un regulament, 1370/2007, care vizează transportul ca serviciu public şi care permite statului român să ofere gratuitate unor categorii sociale, în cazul de faţă elevilor, nu doar celor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciuliu, dar prin buget naţional sau un buget la nivelul autorităţilor publice locale, în cazul de faţă consiliile judeţene, ori noi nu avem legislaţie în acest aspect.
Doamna Turcan vrea să paseze răspunderea, inclusiv din punct de vedere al finanţării, în cârca operatorilor privaţi de transport, ceea ce este nefiresc. Încalcă şi reglementarea europeană şi legislaţia naţională. Soluţia este la Ministerul Educaţiei. Trebuie umblat la Legea educaţiei şi, dacă statul român trebuie să asigure transportul elevilor gratuit, trebuie să o facă asigurând resursele financiare", a mai spus Hagiu.