Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație în cazul cetățeanului turc, care a ucis-o pe Mirela și a aruncat-o pe un câmp, lângă Autostrada A1

Răsturnare de situație în cazul cetățeanului turc, care a ucis-o pe Mirela și a aruncat-o pe un câmp, lângă Autostrada A1

Ana Ciuvică
1 minut de citit Publicat la 11:40 16 Apr 2024 Modificat la 12:42 16 Apr 2024

Familia femeii a făcut astăzi o cerere de schimbare a încadrării faptei cu raportare la violența în familie, în condițiile în care, potrivit acesteia, între Mirela și cetățeanul turc ar fi existat o relație de concubinaj. 

În cazul în care cererea va fi admisă, posibila pedeapsă a afaceristului ar crește până la un maxim de 25 de ani, potrivit avocatului Adrian Cuculis. 

”Cerere de ultim moment depusă de familia Mirelei, fata omorâtă, depesata și aruncată în câmp.

Având în vedere faptul că între cetățean turc care a ucis-o pe Mirela și aceasta există o relație de concubinaj, a fost depusă în urmă cu doar câteva momente, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, o cerere de schimbare a încadrării faptei cu raportare la violența în familie, ceea ce în mod normal, după admitere, ar trebui să ducă la creșterea posibilei pedepse în zona limitei speciale cu ¼ respectiv echivalentul omorului calificat adică pedeapsă până la un maxim de 25 de ani.

În momentul de față fapta este încadrată ca omor simplu ceea ce ar putea să fie pedepsit cu un maximum de 20 de ani”, scrie avocatul Adrian Cuculis. 

Potrivit anchetatorilor, crima ar fi avut loc chiar în locuința turcului.

După ce ar fi ucis-o pe Mirela, suspectul i-ar fi transportat cadavrul până pe Autostrada București - Pitești, în zona kilometrului 62, acolo unde a rămas timp de aproape o lună, până a fost găsit de un trecător.

×
x close