Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a fost reţinut după ce ar fi omorât în bătaie un copil de un an şi opt luni

Un bărbat a fost reţinut după ce ar fi omorât în bătaie un copil de un an şi opt luni

Un bărbat a fost reţinut după ce ar fi omorât în bătaie un copil de un an şi opt luni
Sursa foto: Foto: INTACT Images
12 Ian 2013   •   10:54

Un bărbat din localitatea constănţeană Satu Nou a fost reţinut de poliţişti, după ce că ar fi omorât în bătaie copilul de un an şi opt luni al concubinei sale, suspectul susţinând însă că băieţelul ar fi leşinat, iar el ar fi încercat de fapt să-l resusciteze, conform Mediafax.
   
Copilul a murit în 10 ianuarie, iar iniţial decesul acestuia nu a părut suspect întrucât pe corpul micuţului nu existau urme de violenţă. În urma efectuării necropsiei însă, medicii legişti au stabilit că băieţelul avea splina ruptă.
   
Potrivit anchetatorilor, în 9 ianuarie, fiind supărat pe copil pentru că nu-l lăsa să doarmă, bărbatul în vârstă de 26 de ani l-a lovit de mai multe ori în cap şi în abdomen, provocându-i micuţului o hemoragie internă.
   
Atât bărbatul, cât şi mama copilului, care este concubina sa, nu recunosc că acesta l-ar fi lovit intenţionat pe băieţel şi susţin că micuţul ar fi leşinat, iar leziunile i-ar fi fost provocate de manevrele de resuscitare făcute de agresor.
   
Bărbatul a fost reţinut, vineri seară, sub acuzaţia de omor calificat, iar în cursul zilei de sâmbătă va fi prezentat magistraţilor Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă.
   
Vasile Constantin mai are un copil în vârstă de patru ani, dintr-o relaţie anterioară, care locuieşte împreună cu părinţii bărbatului.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close