Antena 3 CNN Actualitate Un minor beat a provocat un accident rutier în Buzău, vineri noapte

Un minor beat a provocat un accident rutier în Buzău, vineri noapte

Un minor beat a provocat un accident rutier în Buzău, vineri noapte
Sursa foto: Foto: INTACT Images
29 Oct 2011   •   14:34

Un minor de 15 ani a provocat un accident rutier în Mărăcineni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu avarierea a două autoturisme, conform Agerpres.

Poliţiştii au stabilit ulterior că minorul a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,13mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în timp ce se afla la domiciliu, reclamantul a auzit un zgomot puternic, iar în momentul în care a ieşit afară pentru a vedea ce se întâmplă a constatat că i-a fost lovită maşina. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat şi prins principalul suspect, un adolescent în vârstă de 15 ani din municipiul Buzău, care a recunoscut că, în timp ce conducea autoturismul fratelui său pe raza comunei Mărăcineni, a lovit maşina reclamantului, care a fost proiectată într-un alt autoturism parcat în apropiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Florina Crucianu, pentru Agerpres.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close