Antena 3 CNN Actualitate Valeriu Gheorghiță, în scandalul AstraZeneca: Nu cred că lotul are probleme, ci serul, prin natura lui!

Valeriu Gheorghiță, în scandalul AstraZeneca: Nu cred că lotul are probleme, ci serul, prin natura lui!

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:28 18 Mar 2021 Modificat la 08:30 18 Mar 2021
Valeriu Gheorghiță, în scandalul AstraZeneca: Nu cred că lotul are probleme, ci serul, prin natura lui!

Coordonatorul campaniei de vaccinare face însă o declarație surprinzătoare în controversa legată de AstraZeneca. Acesta susține că varianta în care să fie implicat un singur lot este foarte puțin probabilă, în condițiile în care au fost înregistrate mai multe probleme și la alte loturi. 

Din punctul meu de vedere medical și profesional nu cred în varianta că un lot are o problemă. Dacă are un lot o problemă, are tot vaccinul, prin natura lui. Sigur că, din punct de vedere procedural, în momentul în care înregistrezi mai multe evenimente adverse dintr-un anumit lot, este obligatoriu să ridici un semnal de siguranță și să carantinezi temporar acel lot până se face o analiză a criteriilor de calitate, până se investighează complet cazurile respective.

Însă, având în vedere că, la nivel european, au fost înregistrate acele evenimente adverse din mai multe loturi, varianta să fie un singur lot implicat este puțin probabilă”, spune Valeriu Gheorghiță. 

Dr. Valeriu Gheorghiță a răspuns mesajelor de la românii cu efecte adverse după vaccinarea cu AstraZeneca

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a fost invitatul lui Mihai Gâdea la emisiunea Sinteza Zilei de marți seara, la Antena 3. Acesta a răspuns mesajelor primite de la românii vaccinați cu serul AstraZeneca, îngrijorați de reacțiile adverse ale acestui vaccin.

"Aceste reacții adverse generale constand în febră, frisoare, dureri musculare, dureri articulare, stare de oboseală, dureri de cap, sunt reacțiile comune pe care cei tineri le dezvoltă mai frecvent decât persoanele peste 60-65 de ani. În situația respectivă trebuie să ne sfătuim cu medicul de familie. Să luam tratament antitermic sau antialergic în funcție de istoricul nostru medical. Aceste reacții trebuie să fie pasagere și să se remită în 1-2 zile.

Pentru acest tip de vaccin, care are o frecvența mai crescută a reacțiilor adverse, se poate avea în vedere și o perioadă de repaos la domiciliu, pentru a exista un control mai bun al stării generale și gestionării situației de moment. Dar nu toate persoanele care sunt vaccinate dezvoltă aceste reacții adverse" a precizat Dr. Gheorghiță.

Valeriu Gheorghita: Sunt 10 cazuri de reacții adverse la 1000 de doze administrate din vaccinul AstraZeneca

Col. Valeriu Gheorghiță a urmărit și interviul realizat de Mihai Gâdea cu balerina Beatrice Şerbănescu, care a declarat că a fost resuscitată de soțul ei după ce a avut o reacție alergică severă în urma vaccinului. Acesta consideră că incidentul a fost mai degrabă un "eveniment lipotimic".

"În momentul în care auzi descrierea simptomatologiei, te îngrijorează și, mai ales pentru persoanele care nu au educație medicală, te panichezi și evident că este un caz care iese din tiparul celor obișnuite. 

Însă descrierea simptomelor sugerează mai degrabă o stare lipotimica. Într-o stare de abolire completă a conștienței aceste lucruri nu mai pot fi controlate. A fost mai degrabă un leșin. E că atunci când ne ridicăm brusc în picioare și ne scade tensiunea, ne ia cu amețeală și leșinam. În momentul în care suntem la orizontală mai există și manevra prin care ți se ridică picioarele pentru redistribuția circulației sangvine.

Probabil că pe fondul stării febrile, a stării astenice, probabil o hidratare insuficientă. Acest lucru a precipitat acel eveniment lipotimic. Care are o evoluție favorabilă dar acest lucru te marchează și te sperie foarte mult."

×
x close