Antena 3 CNN Actualitate Vama Halmeu, blocată de protestele din Polonia. TIR-urile așteaptă și 20 de ore

Vama Halmeu, blocată de protestele din Polonia. TIR-urile așteaptă și 20 de ore

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:36 03 Mar 2024 Modificat la 12:36 03 Mar 2024

Timpul de aşteptare pentru TIR-uri este de aproximativ 1.200 de minute. Nu mai puțin de 350 de automarfare se află în aşteptare pentru a ieşi din România şi a intra în Ucraina, adică mai bine de 20 de ore de așteptare pentru șoferii de TIR.

Totul din cauza protestelor din Polonia, dar și a reconfigurării traseelor. Potrivit Poliţiei de Frontieră, în Halmeu se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere a frontierei, fiind folosite toate arterele de control destinate autovehiculelor de transport marfă.

”S-a suplimentat personalul care desfăşoară formalităţile de control, dar este important de ştiut că, dată fiind frontiera cu un stat non UE, controlul în PTF Halmeu este multiplu, respectiv control vamal, fito-sanitar, sanitar veterinar, controlul rovinietei, precum şi cel al greutăţii încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege.

Conform legislaţiei, staţionarea camioanelor este posibilă doar în afara localităţilor, însă, ţinând cont de numărul foarte mare de automarfare care aşteaptă să iasă din România prin PTF Halmeu, coloana formată de acestea îngreunează vizibil circulaţia rutieră în localităţile adiacente punctului de trecere a frontierei (Halmeu, Turulung şi Drăguşeni) pe DN 1C până la intersecţia cu DE 58”, anunță ITPG Sighetu Marmației.
 

×
Parteneri
x close