x close

Veste-şoc pentru milioane de pensionari. Planul PNL pentru majorarea pensiilor dă peste cap toate calculele. Budăi, PSD: ”Un măr otrăvit!”

de A.M.P    |    05 Dec 2019   •   12:13
Veste-şoc pentru milioane de pensionari. Planul PNL pentru majorarea pensiilor dă peste cap toate calculele. Budăi, PSD: ”Un măr otrăvit!” 482 Foto: gov.ro

Antena 3 a obţinut, în exclusivitate, scenariul vehiculat în rândul liberalilor privind modificarea legii pensiilor, anunţată oficial de Ludovic Orban aseară.

Astfel, potrivit unor surse, Guvernul ar vrea să majoreze punctul de pensie mai devreme, dar şi cu o sumă mai mică decât cea anunţată de PSD.

Ar fi vorba de o creștere a punctului de pensie între 100 și 150 de lei, care va intra în vigoare la începutul anului 2020.

Surse din cadrul PNL susțin că astfel majorarea pensiilor va avea un impact bugetar mai mic pe anul 2020, iar pensionarii vor primi cu bucurie vestea că pensiile li se vor mări mai devreme.

Românii ies în pierdere în 2021

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că românii vor ieși în pierdere dacă PNL își va duce la bun sfârșit acest scenariu, care nu este altceva decât ”un măr otrăvit ambalat foarte frumos”.

”O să fiu extrem de clar. Este un măr otrăvit ambalat extrem de frumos. Pentru că pe primul an pensionarii vor pierde, dar, mai important, și mai mulți vor pierde în al doilea an. Adică în 2021. Păi, dacă de la 1265 la 1775 diferenta este de 510 lei. Care se acordă pe patru luni. Asta înseamnă 2040 de lei. Ei or să dea 100 sau 150 de lei. Să mergem pe varianta cea mai bună, deci 150 de lei. Dar, mai grav, vor continua pe 2021 să mai dea, să spunem, încă 100 de lei. Ca să fie bine, să nu fie rău. Și vedem că în acest fel, exact ce am spus noi în campanie că nu vor respecta, și acele rețineri ale lor (...) oamenii pierd și mai mult în 2021”, a spus Marius Budăi, la Antena 3.

”Mărul otrăvit este că vă dăm mai puțin, dar voi n-o să vă prindeți pentru că vă prostim noi, liberalii, cum vrem noi”, a spus Budăi.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri seară, că va crea o nouă lege a pensiilor. „Vom face o analiză extrem de serioasă asupra sistemului de pensii(...). Anul viitor vom lucra și vom scoate o lege mai bună a pensiilor”, a spus Ludovic Orban.

Citește și: Ludovic Orban: „Vom scoate o lege mai bună a pensiilor”

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, speră ca, până la începutul anului viitor, să aibă un inventar complet al problemelor generate de noua lege a pensiilor.

Întrebată când se vor face modificări privind pensiile, ea a răspuns: „Lista problemelor generate de Legea pensiilor este nu aş vrea să spun nesfârşită, dar este lungă. Am mii - fără să exagerez - de semnale din toate categoriile sociale cu privire la nedreptăţi generate de noua lege a pensiilor. Nu vreau să mă grăbesc, nici nu trag de timp, dar nu vreau să mă grăbesc. Aş vrea să fac un inventar cuprinzător al tuturor acestor probleme generate de lege. (...) O să încercăm să avem un inventar complet până la începutul anului viitor şi de acolo vor curge soluţiile, fără îndoială, împreună cu ceilalţi colegi, împreună cu membrii Parlamentului, acolo unde sunt de remediat anumite aspecte în lege”

Citeşte mai multe despre:

Ludovic Orban
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati