Antena 3 CNN Actualitate Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a murit înecat

Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a murit înecat

Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a murit, noaptea trecută, la Spitalul Județean de Urgență Constanța, după ce s-a înecat în mare, în nordul stațiunii Mamaia.

Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a murit înecat
Sursa foto: Facebook / Vlad Dediu
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iul 2020   •   10:30

Tânărul în vârstă de 22 de ani a terminat, de curând, Facultatea de Transporturi, Ingineria Transporturilor și Traficului din cadrul Universității Politehnice din București.

Astfel, el a venit la mare, împreună cu mai mulți prieteni, pentru a sărbători noua reușită din viața sa. Mai mult, pe 1 iulie, Vlad posta pe Facebook un mesaj pentru a-și anunța prietenii că a reușit: "De azi, cu ing. în față".

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Vlad se afla pe plaja din nordul stațiunii Mamaia, în dreptul unui club, când a intrat în mare să se răcorească.

Din nefericire pentru el, acest lucru i-a fost fatal. Prietenii au reușit să îl aducă la mal, după ce acesta s-a înecat. Oamenii au sunat disperați la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care l-a transportat pe Vlad la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Salvatorii l-au resuscitat timp de câteva zeci de minute și au reușit să îi restabilească pulsul, însă starea sa era una extrem de gravă.

Noaptea trecută, după ore în șir petrecute la Terapie Intensivă, Vlad s-a stins din viață, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

×
Subiecte în articol: Vlad Dediu
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close